Liga IV

Memoriu al unor jucători vâlceni împotriva unei decizii a Comisiei de Disciplină a AJF

În prima etapă a Ligii a IV-a, pe stadionul din Zăvoi a avut loc partida dintre Chimia 1973 Rm. Vâlcea şi Foresta Malaia. Spectacolul fotbalistic a fost umbrit de o accidentare gravă. După cum relatam la momentul respectiv, după un duel cu Ion lala (de la Malaia), jucătorul Ştefan Răducea a ajuns la spital, fiind ulterior operat pentru fractură de os zigomatic. Colegii fotbalistului Ion Lala i-au luat apărarea, susţinând că nu a fost vorba despre vreo intenţie, ci doar un accident. Între timp, s-a întrunit Comisia de Disciplină a AJF Vâlcea şi a analizat cazul. Lala a fost sancţionat cu 20 de etape de suspendare şi 4000 lei amendă, pedeapsă considerată prea aspră de coechipieri şi prea blândă de cei de la Chimia şi alţi fotbalişti din judeţ. Zilele trecute, chiar a apărut o petiţie a unor jucători din fotbalul judeţean, împotriva deciziei Comisiei de Disciplină, pe care o consideră injustă, dată fiind gravitatea problemei şi faptul că fotbalistul din nordul judeţului nu are un ”cazier” alb în fotbal.

Adresa înregistrată la AJF sună în felul următor:
”Subsemnaţii… (n.r. – îi vom enumera mai jos pe semnatari), jucători de fotbal în competiţiile organizate de către AJF Vâlcea, ne exprimăm indignarea în ceea ce priveşte măsurile luate de Comisia de Disciplină în cazul jucătorului Lala Ion, care i-a provocat în mod voluntar fractura osului zigomatic colegului nostur de competiţie, Ştefan Răducea. Vă rugăm să ţineţi cont că Lala Ion este recidivist şi ne dorim ca un astfel de comportament huliganic să nu mai aibă loc pe terneurile de fotbal din judeţul Vâlcea. În speranţa asanării huliganilor de pe terenurile de fotbal, ne exprimăm încrederea că veţi lua măsuri ferme împotriva unor astfel de comportamente violente”. Memoriul a fost semnat de: Bogdan Bîrlogeanu, Andrei Fistogeanu, Marian Filipoiu, Petrică Olaru, Ovidiu Barbu, Marian Neaţă, Robert Ilea, Lucian Boncioiu, Gabriel Şerban, Angelco Prvulovic, Ionuţ Aldescu (toţi de la FC Păuşeşti Otăsău), Iulian Roşoagă (AS Băile Olăneşti), Cătălin Văduva (Sporting Galicea), Claudiu Traşcă (Minerul Costeşti), Adi Glăvan (AS Mihăeşti), Alex Zamfirescu (Minerul Costeşti), Răzvan Despa (Oltul Dăeşti) şi chiar de jucătorul accidentat, Ştefan Răducea, de la Chimia 1973 Rm. Vâlcea.

Articole Similare

Back to top button