Liga IV

Meciul CS Guşoeni – Oltul Ioneşti, decis de două penaltiuri. Oaspeţii au ratat, gazdele au marcat

Pe vremea când evoluau la Liga a V-a, CS Guşoeni şi Oltul Ioneşti se duelau pentru supremaţie. În cele din urmă, formaţia primarului Nicolae Concioiu a câştigat lupta pentru titlu. A promovat în Liga a IV-a, unde a avut evoluţii apreciabile. Duminică, 9 septembrie, CS Guşoeni şi Oltul Ioneşti s-au întâlnit din nou, dar în Seria Sud a Ligii a IV-a. Ioneştenii, cu un moral bun după primele două jocuri câştigate, sperau să producă surpriza la Guşoeni, acolo unde, în campionatul trecut, nicio formaţie nu a reuşit să se impună. Deznodământul a fost, însă, favorabil gazdelor, care au câştigat meciul italieneşte, cu 1-0. În apropiere de jumătatea primei reprize, oaspeţii au ratat o lovitură de pedeapsă. Tot în prima repriză, dar pe finalul acesteia, au primit şi gazdele un penalti, pe care, însă, l-au valorificat. Bogdan Şofrana a înscris din punctul cu var singurul gol al întâlnirii. „Am câştigat la limită pentru că nu am valorificat şansele pe care le-am mai avut. Din punctul nostru de vedere, victoria este una meritată. Şi Oltul Ioneşti are echipă bună. Au început sezonul cu două victorii. Cred că vor avea rezultate bune în acest sezon. În ceea ce ne priveşte, obiectivul este acelaşi ca şi în sezonul precedent: să nu pierdem meciurile de pe teren propriu. Din păcate, am suferit un eşec în prima etapă, când nu am reuşit să ne strângem. Ne-au plecat 4-5 jucători din lotul sezonului precedent. Doi dintre ei, Alexandru Ştefănescu şi Răzvan Pătroiu s-au dus chiar la Ioneşti. Ne-a mai plecat un băiat din Sibiu, iar Nastalin, golgheterul nostru, lucrează tot la Sibiu şi nu va mai putea să ne ajute la fel ca şi până acum. De asemenea, Cristi Vătafu s-a reîntors la Voiceşti. În plus, ne-a fost greu să găsim şi juniori. Până la urmă, am reuşit să ne organizăm, să formăm lotul. Au revenit jucători, am făcut şi câteva transferuri. După eşecul din runda inaugurală, în etapa a doua ne-am revanşat şi am câştigat cu 9-4 confruntarea cu AS Creţeni. În acest meci, Dani Zugravu a marcat de şapte ori. În etapa viitoare vom juca la Bălceşti. Vom avea, din nou, probleme de lot. Ne vor lipsi mulţi jucători dintre cei de bază”, a spus Alex Concioiu, reprezentantul formaţiei CS Guşoeni, cu privire la startul acestui sezon. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button