Baschet

Meci istoric în Polivalentă! 1700 de oameni au participat la un meci de baschet! CS Vâlcea, prima victorie în Liga Naţională! Atletismul vâlcean, la ceas de sărbătoare

Sâmbătă, 14 octombrie, a fost o zi istorică. În Sala Sporturilor Traian s-a jucat iar baschet de primă ligă. De această dată Polivalenta a găzduit un meci de baschet masculin. CS Vâlcea 1924, nou-promovată, a înfruntat CSM Constanţa. Conducerea clubului a pregătit mai multe surprize pentru acest eveniment. Programul manifestărilor a începutu în jurul orei 17.30, cu o oră şi jumătate înaintea meciului. A fost o reprezentaţie a Circului Metropolitan, din Bucureşti, un spectacol de lasere, care a făcut deliciul celor prezenţi, dansuri ale majoretelor, dar şi sărbătoarea atletismului vâlcean. Foştii antrenori şi profesori, dar şi cei aflaţi în activitate, care au dus atletismul pe cele mai înalte culmi ale performanţei, au fost recompensaţi simbolic. Festivitatea de premiere a fost oficiată de preşedintele CJV, Costi Rădulescu. Nu au lipsit din sală nici tinerele atlete care au impresionat România la competiţiile importante de pe plan naţional şi internaţional în ultimele luni. Reprezentanţi de la judo şi multe alte sporturi au venit în sală pentru a lua parte la acest eveniment sportiv de anvergură. De la 19.00 a început şi meciul. Fanfara Judeţeană ”Constantin Brâncoveanu” a intonat imnul naţional. 1700 de oameni au cântat, la unison, iar ulterior au creat o atmosferă fantastică, alături şi de Brigada Zăvoi şi au purtat echipa către primul succes în primul eşalon. Cu Hristu Şapera în tribună, eliminat la meciul trecut, de la Piteşti şi cu Anca Niţulescu pe bancă, ”lupii negri” au făcut un joc bun. Au început mai timid, au pierdut primul sfert (18-22), dar au recuperat în al doilea, care s-a terminat la 24-12. Cu coborâşuri a fost şi a treia parte (scor 20-23), dar poate era nevoie pentru un final de foc. Suporterii au trăit partida la intensitate maximă şi au purtat echipa vâlceană spre un succes important. La final s-a consemnat 81-72 pentru Vâlcea. Cele mai multe puncte le-a adus Zoran Paunovic (24). A fost urmat de Williams, cu 21. Branch şi Olisemeka şi-au adus contribuţia la succes cu câte 13, respectiv 12 puncte. Ciucă, Solopa şi Rotaru au aruncat de câte trei puncte, iar Virna a adăugat Vâlcii două puncte. În următoarea etapă, CS Vâlcea 1924 va întâlni CSM Tg. Mureş.

Articole Similare

Back to top button