Politica

Marţi, Vasile Blaga vine în Ostroveni

Doi dintre candidaţii pentru preşedinţia PD-L şi-au propus să vină în vizită la Vâlcea până de Paşti pentru a convinge organizaţia condusă de senatorul Dorel Jurcan, într-o perioadă încărcată emoţional, că merită să fie susţinuţi în competiţia internă.
Prima întâlnire cu democrat-liberalii vâlceni şi-a programat-o fostul ministru Theodor Paleologu, evenimentul consumându-se deja sâmbătă, la sediul partidului. Marţi, este aşteptat şi Vasile Blaga, care a anunţat că va veni însoţit de Sorin Frunzăverde şi de Cezar Presa. Acesta îşi va prezenta moţiunea la cinematograful din Ostroveni şi este posibil să facă şi o scurtă plimbare prin cartier. Potrivit afirmaţiilor senatorului Dorel Jurcan, premierul Emil Boc nu a hotărât încă în ce zi să-şi întâlnească colegii din organizaţia de la Vâlcea, dar se presupune că această dezbatere va avea loc după sărbători.
Până în acest moment, nu se cunoaşte foarte sigur pe cine vor susţine delegaţii PD-L Vâlcea la congres. Se ştie însă că, şi la Vâlcea, sunt mari probleme şi certuri în ceea ce priveşte stabilirea numărului de delegaţi şi modalitatea de stabilire a acestora. „Da, este adevărat, pentru organizaţia noastră s-au stabilit 26 de delegaţi, dintre care 9 sunt de drept şi 17 aleşi. BPN a decis ca cei 17 să nu mai fie aleşi, ci desemnaţi direct, în urma unor calcule care să ţină cont de rezultatele filialelor de la ultimele alegeri. Este la fel de adevărat că şi preşedinţii de colegii sunt nemulţumiţi. Sincer, şi mie mi se pare anormal. În statut, încă mai sunt nişte scăpări, care trebuie remediate, pentru a evita pe viitor astfel de situaţii, total neplăcute. Se încearcă, la nivel înalt, despre schimbarea locaţiei congresului şi alegerea uneia unde să poată să vină mai mulţi delegaţi, nu doar o mie, ci 4.000-4.500”, a mărturisit liderul judeţean al PD-L.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button