Alte sporturi

Luptătorii lui Viorel Stanciu, medaliaţi la Judgement Day

Week-end-ul trecut, a avut loc la Bucureşti un campionat internaţional de arte marţiale, intitulat „Judgement Day Romania”. La această competiţie, care a ajuns la cea de-a şaptea ediţie, s-au prezentat sportivi din toate colţurile lumii. Cu acest prilej, a mai avut loc şi un alt eveniment, intitulat „Cupa Ciprian Sora”. Clubul Tiger Gym Rm. Vâlcea, condus de antrenorul Viorel Stanciu, a reuşit şi de această dată să aducă din capitală medalii cât mai strălucitoare. Astfel, clubul vâlcean a obţinut trei medalii de aur, prin Adrian Păunescu, Cosmin Licu şi Robert Lazăr, în timp ce Vlad Licsandra şi Gabriel Beu şi-a pus la gât „argint”. „Judgement Day a fost o competiţie foarte disputată, fiind prezenţi sportivi din toate colţurile lumii, inclusiv din Mexic. Aşa cum mă aşteptam, elevii mei s-au prezentat bine, reuşind să se comporte onorabil şi de această dată, în ciuda faptului că, de la an la an, nivelul luptătorilor este tot mai ridicat. Organizarea a fost bună şi doresc să-l felicit de domnul Adi Dejanul, pentru toate eforturile depuse. Mulţumesc pe această cale sponsorilor noştri: Rombat, Salon Alyona, Marshal, Perla Oltului pentru susţinerea acordată”, ne-a spus antrenorul Viorel Stanciu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button