Administratie

Lucrări de reparaţii programate pe drumurile din Măciuca

În lunile următoare, în paralel cu lucrările programate la reţelele cu utilităţi, autorităţile de la Măciuca au în vedere şi o serie de intervenţii pentru recondiţionarea drumurilor. Una dintre acţiunile în acest sens va fi realizată cu ajutorul companiei Remservice, care va asigura agregatele minerale, utilajele şi resursele umane necesare. Primarul Mugur Mărcoianu şi Consiliul Local Măciuca au în plan să acţioneze în satele Popeşti, Ciocănari, Botorani, Ştefăneşti, Zăvoieni, Bocşa şi Oveselu, inclusiv pe drumurile de tarla. După cum se ştie, în 2023, la Măciuca, vor începe ample lucrări la reţelele de apă şi canalizare, unele cu finanţare prin PNI „Anghel Saligny”, altele cu fonduri prin POIM. Intervenţiile presupun şi un deranj pe drumurile din comună, iar Executivul local doreşte să scurteze cât mai mult posibil timpul în care circulaţia este afectată.

Articole Similare

Back to top button