Lucian Giurcă şi-ar dori să joace anul acesta „dubla” cu FC Băbeni

lucian giurca posada perisani* sâmbăta trecută, CS Şirineasa s-a impus la limită (2-1) în derbiul cu CS Mădulari

CS Şirineasa a câştigat şi ultimul derbi în turul Seriei Sud, disputat pe teren propriu, cu CS Mădulari, scor 2-1. Lidera antrenată de Lucian Giurcă a punctat pentru 2-0, în prima repriză, prin Leo Săraru şi Eduard Puşcatu, iar „vânătorii” au redus din diferenţă în minutul 80, dintr-o lovitură liberă executată perfect de Bogdan Mihăilă. În ultimul sfert de oră, CS Şirineasa a evoluat în 10 jucători, Ştefan Paşoi fiind eliminat de arbitrul Daniel Demetrescu pentru lovirea intenţionată a adversarului fără minge. „Am controlat meciul până la eliminare, după care, cum era şi normal, am avut o uşoară cădere. În orice caz, în nicio clipă nu s-a pus problema echipei câştigătoare. Anul acesta, AJF a programat şi două etape din retur, noi urmând să jucăm în deplasare, la Unirea Drăgăşani, după care acasă, cu FC Băbeni. În plus, vom juca şi meciul din sferturile de finală ale Cupei României, pe teren propriu, cu FC Băbeni. Mi-ar plăcea să jucăm anul acesta „dubla” cu viceliderea Seriei Sud, dar este foarte important ca terenul de joc să fie practicabil la ora meciurilor”, a declarat Giurcă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button