DiverseHandbal

Liniște și pace la SCM, pe final de an. Rectificarea de buget a fost aprobată, jucătoarele sunt cu salariile la zi

În ultimele săptămâni, SCM Rm. Vâlcea s-a aflat în mijlocul unor dispute politice. Discuțiile aprinse de la poalele Capelei au ajuns și la urechile haterilor, suporteri sau oficiali ai altor rivale din Liga Florilor, care s-au grăbit să prevestească un final nefericit pentru echipa de handbal vâlceană. Înainte de Crăciun, însă, s-au așezat liniștea și pacea la Vâlcea. Rectificarea bugetară solicitată de conducerea SCM a fost aprobată de consilierii locali. În plus, au venit bani și de la Consiliul Județean, 300.000 lei. Astfel, SCM încheie anul cu bine, fără datorii, jucătoarele au salariile la zi și se vor putea concentra în continuare doar pe obiectivele sportive. Ar fi fost păcat să fie altfel. ”Să construiești e greu, să distrugi e foarte ușor. Au trecut șapte ani de la dispariția Oltchim-ului. Au fost făcute eforturi fantastice pentru ca Vâlcea să redevină numărul 1 în România, să joace din nou meciuri de Liga Campionilor în Sala Traian și tocmai acum când lucrurile s-au așezat pe un făgaș bun era păcat să dăm cu piciorul la tot ce am realizat”, a spus un oficial vâlcean, referitor la situația echipei fanion a județului.

FOTO: Image Plus

Articole Similare

Back to top button