Liga III

Lidera din Seria a VII-a a Ligii a III-a şi-a adus între buturi un fost campion al României. Poate debuta chiar în Zăvoi!

Viitorul Şelimbăr se pregăteşte pentru Liga a II-a. Campioana de iarnă din Liga a III-a, din seria din care fac parte şi cele trei formaţii vâlcene (Costeşti, Dăeşti şi Horezu), a reuşit să transfere un alt jucător cu experienţă, care a evoluat la cel mai înalt nivel. Alături de Alex Curtean, Bogdan Vişa, Alex Neacşa, va pune umărul la promovarea în eşalonul secund şi portarul Cosmin Vâtcă (38 de ani). Acesta a jucat ultima dată pentru Universitatea Cluj. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Oţelul Galaţi, Gaz Metan Mediaş, FCSB, Viitorul Constanţa, CFR Cluj, FC Voluntari, Rapid. Vâtcă a cucerit de trei ori titlul de campion al României cu CFR Cluj. Are 165 de prezenţe pe prima scenă fotbalistică a ţării. ”Transferul lui Cosmin Vâtcă reprezintă un plus de experienţă pentru echipa noastră, sunt convins că aducerea lui la echipă îi va motiva şi pe colegii lui mai tineri, portari care sunt de astfel talentaţi. Ţinând cont de obiectivul nostru nu puteam risca să participăm în acest retur cu doar doi portari, iar Cosmin Vâtcă va aduce un plus pentru echipa noastră”, a declarat vicepresedintele clubului sibian, Remus Şerban.

”În primul rând m-a determinat să aleg oferta de la Şelimbăr deoarece voi fi acasă, am fost plecat foarte mult timp de acasă. Am ales Viitorul Şelimbăr cu gândul de a face performanţă şi sunt convins că vom face treabă bună. Oamenii sunt serioşi, vor să facă lucrurile pas cu pas, nu vor să sară etape şi am ales să particip şi eu la acest proiect sănătos”, a spus şi Cosmin Vâtcă, după semnarea contractului, pentru site-ul clubului din Şelimbăr. Vâtcă poate debuta pentru Viitorul Şelimbăr, într-un meci oficial, chiar în Zăvoiul vâlcean. Pe 13 martie, formaţia sibiană va juca la Vâlcea cu Minerul Costeşti.

Articole Similare

Back to top button