Administratie

Licitaţia pentru modernizarea Şcolii din Stoeneşti, cu bani europeni, va fi reluată

După ce, în februarie, primarul Gheorghe Dumbravă a semnat contractul de finanţare prin POR 2014-2020 pentru modernizarea şi extinderea Şcolii Gimnaziale Stoeneşti, în SEAP, a fost lansată licitaţia pentru atribuirea lucrărilor. O singură firmă a depus ofertă, dar expertul în achiziţii publice cooptat de beneficiar a considerat că nu ar fi îndeplinite anumite condiţii, aşa încât a anulat procedura, urmând ca aceasta să fie reluată în cel mai scurt timp.
Primarului Dumbravă nu i-a picat bine vestea că începerea lucrărilor va fi amânată, deoarece şansele să le încheie până la începerea anului şcolar 2019-2020 s-au redus semnificativ, dar pe de altă parte ştie că decizia expertului este argumentată. „Din câte am înţeles, firma care a depus ofertă este a domnului Brăgău. S-a supărat de cele întâmplate, dar eu nu am nicio implicare în licitaţie ori în deciziile expertului. A spus că face contestaţie şi, bineînţeles, nu avem nimic împotrivă. E un termen de câteva zile în care vom aştepta să vedem dacă contestă, după care, dacă nu o face, se reia licitaţia. Nu ne jucăm cu astfel de lucruri! Aşa cum am mai spus, eu îmi doream ca, pe timpul verii, să lucrăm, iar în toamnă şcoala să fie gata. Sunt slabe şansele să ne mai încadrăm. Cel mai probabil, vom fi nevoiţi ca, în anul şcolar viitor, care va coincide cu perioada construcţiei, să mutăm copiii de la şcoala din centrul comunei la Dobriceni. Acolo, condiţiile nu sunt strălucite, dar nu avem ce face. Vom încerca să recondiţionăm până atunci… Facem acest sacrificiu, dar cel mai important este că, cel târziu anul viitor, şcoala de lângă primărie va fi cea mai modernă din zonă şi sunt convins că va atrage elevi şi din localităţile învecinate. Sunt convins că doamna Andra Bică, inspectorul general al IŞJ Vâlcea, va înţelege situaţia şi ne va da autorizaţie la Dobriceni, dacă nu vom avea altă soluţie”, a anticipat primarul Gheorghe Dumbravă. Acesta a reamintit că proiectul de modernizare şi extindere a Şcolii Gimnaziale din Stoeneşti este finanţat în cadrul Axei 10, Prioritatea de investiţii: 10.1 Investiţiile în educaţie şi formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurii de educaţie şi formare. “Obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie şi a dotării Şcolii Gimnaziale Stoeneşti pentru asigurarea populaţiei cu servicii esenţiale, precum accesul la un proces educaţional la standarde europene şi a creşterii participării populaţiei şcolare la procesul educaţional în condiţii corespunzătoare. Valoarea totală a proiectului este de 3.192.155,08 lei, din care finanţare nerambursabilă – 2.926.273,64 lei. Principalele intervenţii vor fi: izolarea termică a faţadelor, reparaţii / consolidări şi termoizolarea planşeului peste ultimul nivel, refacerea acoperişului, extinderea cu trei săli de clase şi realizarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi la intrarea principală în clădire”, a mai precizat primarul Dumbravă. La ora actuală, la Stoeneşti, în sistemul educaţional de stat sunt înregistraţi aproape 250 de elevi şi preşcolari.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button