Politica

Liberalii din Râmnic cer CJV să nu mai facă „jocurile imobiliare” ale lui Gutău

Joia trecută, Bogdan Popescu, preşedintele PNL Râmnicu Vâlcea, a atras atenţia conducerii Consiliului Judeţean în legătură cu problemele pe care acestă instituţie trebuie să le gestioneze atât pentru municipiu, cât şi pentru ceilalţi locuitori ai judeţului. Una dintre cele mai importante se referă la administrarea patrimoniului sistemului de sănătate publică, aici încadrându-se şi terenul Spitalului de Obstretică – Ginecologie, care funcţionează în cadrul SJU, unitate ce aparţine Consiliului Judeţean Vâlcea.
Ei bine, liderul PNL Rm. Vâlcea le-a solicitat şefului CJV Costi Rădulescu şi consilierilor judeţeni „să renunţe măcar temporar la concentrarea pe o investiţie în imobilele menţionate la punctul 25, pe ordinea de zi a şedinţei din data de 31.08.2018, însemnând amenajare garaje aparţinând Prefecturii Vâlcea” şi „să accepte iniţierea unui proiect de hotărâre pentru următoarea şedinţă privind amenajarea terenului Spitalului de Obstetrică-Ginecologie, insalubru şi aflat într-o stare avansată de degradare”. „Considerăm mult mai importantă şi oportună o asemenea investiţie, decât o alta, în clădiri administrative, birouri etc.. Sperăm că domnul Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean şi al PSD Vâlcea, structură politică aflată la guvernare, va demonstra că instituţia pe care o coordonează are responsabilitatea şi puterea financiară necesară pentru a rezolva, fără a înstrăina temporar sau definitiv bunurile judeţului, situaţia în care se găseşte terenul aferent Maternităţii din Rm. Vâlcea. Orice persoană rezonabilă înţelege că administrarea imobilelor Sistemului Public de Sănătate este prioritară în faţa modernizării unor garaje. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea – Constantin Rădulescu are ocazia să se disocieze de iniţiativele imobiliare dubioase ale primarului Râmnicului, Gutău Mircia, a cărui singură preocupare în acest mandat pare comparabilă cu interesele unei agenţii imobiliare”, au transmis preşedintele Bogdan Popescu şi colegii săi din PNL Râmnicu Vâlcea. În opinia lor, maternitatea este „o emblemă a Consiliului Judeţean şi o unitate sanitară vitală pentru comunitatea vâlceană, nu un alt motiv derizoriu de afaceri imobiliare!”. A doua zi, însă, majoritatea din CJV, susţinută şi de 3 consilieri liberali, a ignorat total mesajul lui Bogdan Popescu. (va urma)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button