Administratie

La Vlădeşti, s-au reparat drumurile afectate de alunecări de teren în zonele Truşculeşti şi Calea Lacului

Problemele apărute pe drumul din Trundin, unde s-a produs o gravă alunecare de teren, pentru care autorităţile locale din Vlădeşti au solicitat finanţare de la Guvern, nu sunt singurele cu care s-a confruntat primarul Adrian Cosac din cauza calamităţilor. Astfel, în această vară, alesul PSD a demarat lucrările de consolidare a unui mal în zona Truşculeşti (Dosul cu Morile). Banii pentru această investiţie au fost repartizaţi pe situaţii de urgenţă. „Alunecarea de teren din Truşculeşti era foarte periculoasă. Dacă pământul se surpa, 3-4 gospodării puteau fi grav afectate. Exista riscul să se producă o tragedie, dacă n-am fi intervenit de urgenţă. În cazul unor noi ploi abundente, malul s-ar fi lăsat şi ar fi distrus o parte din carosabil. Am primit fonduri pe situaţii de urgenţă, iar după ce banii ne-au fost repartizaţi am organizat licitaţia de atribuire a lucrărilor. Reparaţiile vor dura cel mult trei luni, acesta fiind termenul maxim de execuţie. Cu siguranţă, lucrările se vor finaliza până la venirea anotimpului rece. Investiţia a presupus construirea unui zid de sprijin pe o lungime de 97 de metri”, a subliniat Adrian Cosac. Pe de altă parte, primarul din Vlădeşti a mai declarat că o altă lucrare la care s-a intervenit în regim de urgenţă în această vară a vizat alunecarea de teren din zona Calea Lacului (Bogosloveşti). „Acolo, s-au executat reparaţii ale centurii rutiere, s-au făcut şanţuri betonate şi podeţe cu rigolă colectoare, prin care să se scurgă, de pe o parte pe cealaltă, apa provenită de pe versanţi. Acest dren a fost realizat în formă de spirală. În plus, am captat şi un izvor, pe care l-am adus mai aproape de stradă, pentru ca locuitorii să poată lua apă de acolo, deoarece am constatat că aceasta este foarte curată. În total, pentru cele două investiţii, de la Truşculeşti (Dosul cu Morile) şi Calea Lacului (Bogosloveşti), ni s-a repartizat suma de 4,26 de miliarde de lei vechi”, a conchis Adrian Cosac. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button