Politica

La Ocnele Mari, vine un primar competent – Remus Sasu. „Pipino”- slavă Domnului! – pleacă acasă

Remus Sasu candidează pentru funcţia de primar al oraşului Ocnele Mari şi, cu siguranţă, va câştiga alegerile din 27 septembrie. Este un om comunicativ, popular, dar şi competent, dovadă în acest sens stând atât demersurile în urma cărora localitatea sa a câştigat statutul de staţiune, cât şi o mulţime de investiţii prin PNDL sau alte programe, realizate în oraş după ce Sasu a apelat la parlamentari, miniştri sau Consiliul Judeţean. Tot datorită implicării, seriozităţii şi credibilităţii lui Sasu, s-au făcut investiţii publice şi private la cele două ştranduri din oraş, iar turiştii au început să vină în număr mai mare decât înainte. Remus Sasu mai are o calitate care actualului primar îi lipseşte cu desăvârşire. Respectă oamenii, dar şi legea. Spre deosebire de Mihai “Pipino” Pătru, Sasu nu a construit nimic ilegal şi nu a fost implicat în scandaluri. Remus Sasu are o imagine bună şi face o imagine bună şi oraşului Ocnele Mari. (Eduard Dulăcioiu)

Totul pentru Ocnele Mari!

Programul electoral al lui Remus Sasu se intitulează “Totul pentru Ocnele Mari!” şi, fără îndoială, este omul care ar da şi ar face orice pentru oraşul său. În perioada 2016-2020, în care a fost viceprimar, pe lângă treburile administrative curente, la care a participat cu încrederea că fiecare lucru contează, principalul său obiectiv a fost să recuperarea statutului de staţiune turistică pentru Ocnele Mari. „Am întocmit documentația împreună cu o echipă foarte bună din Primărie, am depus-o la Guvernul României, am participat la verificările de re-atestare și am obținut acest statut, așa cum am promis în campania din urmă cu patru ani. 7 mai 2020 este ziua în care Guvernul României a hotărât ca Ocnele Mari să redevină stațiune turistică ca urmare a procedurii inițiate sub semnătura mea la Primăria Ocnele Mari”, a mărturisit Remus Sasu, candidat PSD pentru funcţia de primar al oraşului Ocnele Mari.

Alegerea lui Sasu în funcţia de primar al oraşului Ocnele Mari este o garanţie a dezvoltării localităţii, într-un ritm firesc. Cârpelile și peticelile din ultimii ani trebuie înlocuite imediat cu planuri serioase de dezvoltare și cu mari proiecte de finanțare.

Prioritatea majoră a mandatului său de primar ales va fi antrenarea tuturor celor care lucrează la Primărie în munca de depunere, până la finalul anului, a proiectelor de absorbţie a unor sume importante din banii europeni oferiţi pentru perioada pandemiei. Iată câteva alte direcţii de acţiune pentru realizarea obiectivelor de modernizare şi de dezvoltare a staţiunii Ocnele Mari:

1.1 Refacerea Planului Urbanistic General pentru a asigura dezvoltarea omogenă a principalelor zone ale stațiunii, pentru o perioadă mai lungă de timp

1.2 Recuperare terenurilor dintre Ocnița și Ocnele Mari de la Ministerul Economiei prin trecerea lor din domeniul public al statului în domeniul public local, cu păstrarea rolului inițial și pentru utilizarea amenăjării existente ca amfiteatru natural pentru acțiuni cu mare impact public

1.3 Identificare unei zone mărginașe pentru realizarea unui parc industrial destinat  antreprenorilor care își arată interesul de a investi la Ocnele Mari în alte domenii decât în turism

1.4 Realizarea unui mediu fiscal local prietenos (taxe mai mici și alte facilități) pentru cei care dezvoltă afaceri și locuri de muncă din ce în ce mai numeroase pentru locuitorii Ocnelor Mari

1.5 Impunerea regulilor europene de mediu pentru toți cei care derulează activități industriale pe teritoriul stațiunii și asigurarea unui management al deșeurilor bazat pe cele mai noi tehnici și tehnologii; curățenia înseamnă sănătate!

2.1 Asigurarea transparenței totale a activității administrației locale prin publicarea la perioade scurte de timp a deciziilor locale, a proiectelor în derulare și a dinamicii bugetare (venituri și cheltuieli)

2.2 Înființarea unei societăți comerciale a primăriei pentru realizarea lucrărilor publice curente, mecanizată și utilată cu tehnologie modernă de lucru

2.3 Asigurarea comunicării între primărie și locuitori prin mijloace tradiționale și prin mijloace moderne (on-line) pentru o consultarea publică permanentă pe temele de mare interes public

2.4 Informatizarea tuturor serviciilor oferite de primăriei locuitorilor stațiunii, inclusiv realizarea posibilității plații on-line a datoriilor fiscale locale prin intermediul site-ului www.ghișeul.ro

2.5 Inițierea și organizarea periodică de campanii de evaluare a stării de sănătate a populației prin parteneriate cu entități medicale care au capacitatea să realizeze acest lucru la cele mai înalte standarde profesionale.

3.1 Realizarea cât mai rapidă, acum și în anul viitor, a unor proiecte de finanțare care să atragă fonduri importante din sprijinul pe care Uniunea Europeană îl acordă României pentru depășirea situației de criză sanitară determinată de epidemia de coronavirus

3.2 Refacerea urgentă a covorului asfaltic și a trotuarelor pe axa rutieră centrală a stațiunii Ocnele Mari – strada Alexandru Ioan Cuza – și dezvoltarea unui program de finanțare pentru modernizarea imediată a întregului sistem de străzi și drumuri din stațiune; decolmatarea Pârâului Sărat

3.3 Proiect de renovare a dispensarului medical pentru punerea tuturor spațiilor disponibile la dispoziția medicilor care doresc să lucreze la Ocnele Mari și pregătirea unui mare proiect de atragere a interesului guvernamental de construire aici a unui mare Spital de boli cronice, plasat în zona împădurită a localității

3.4 Modernizarea în spirit urban a spațiilor verzi și a parcurilor existente și organizarea altor spații de agrement: parc istoric cu o reconstrucție la suprafață a elementelor care compun cetatea Buridava, parc de aventură în zona lacului Bordea, zonă de promenadă și pistă de biciclete pe traseul Salină-ștrand Ocnele Mari-ștrand Ocnița, zonă recreativă Lac Ocnița, tabăra Ocnița, camping și zonă rulote Ștrand Ocnele Mari

3.5 Programarea anuală a extinderii 100% a rețelelor de apă și canalizare și de gaze naturale; realizarea unui proiect de finanțare a modernizării și dezvoltării sistemului de iluminat nocturn al stațiunii

3.6 Asigurarea unui transport public decent și corect ritmat, în baza unui caiet de sarcini care să impună deținătorului de licență utilizarea unor autovehicule adaptate la nivelul de ocupare și de cerințe de confort pretins de locuitori; transport public subvenționat pentru copii și pensionari.

3.7 Sprijinirea școlii și grădinițelor pentru organizarea în bune condiții a procesului de învățământ pe perioada pandemiei, cu respectarea tuturor normelor de protejare a sănătății copiilor și a familiilor lor; sprijinirea elevilor care provin din familii cu venituri mici

3.8 Organizarea sărbătorii anuale a localității, sprijinirea evenimentelor culturale și artistice locale și atragerea la Ocnele Mari a unui mare festival național sau internațional

3.9 Reînființarea bazei sportive Minerul Ocnele Mari și organizarea anuală, în parteneriat cu cluburi sportive, asociații și fundații de profil, a competițiilor sportive de masă (alergare și curse de biciclete pe traseele care duc la Râmnicu Vâlcea, la Băile Govora sau la castrul roman Buridava, situat pe malul Oltului, la Stolniceni)

3.10 Accesul liber periodic al locuitorilor la ștranduri și la salină, negociat de autoritatea publică locală cu administratorii acestora, pentru buna informare a cetățenilor în legătură cu efectele pe care le au apa sărată și aerul din salină în tratarea unor boli și pentru cultivarea mândriei de a fi locuitor al Ocnelor Mari.

Comandat de  Partidul  Social Democrat / Realizat de Vilspopress SRL / Cod unic de identificare AEP 21200019

 

 

 

 

 

 

Articole Similare

Back to top button