Administratie

La Ocnele Mari, Mihai Pătru pregăteşte primele investiţii din acest an

După ce, recent, a obţinut toate documentaţiile necesare de la proiectanţi, primarul Mihai Pătru, de la Ocnele Mari, a declanşat licitaţia în urma căreia va atribui contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare a podurilor, podeţelor şi punţilor pietonale din oraş. Unul dintre podurile vizate (Bogonolea) este situat pe Strada Nicolae Bălcescu şi asigură accesul peste Pârâul Sărat. La ora actuală, această construcţie se află într-o avansată stare de degradare, având pilele şi culeele foarte şubrede. La fel, grinzile de rezistenţă şi armătura sunt puternic corodate. Al doilea pod care va fi refăcut este cel numit de localnici „Mătăsaru” şi se află pe Strada Lunca. Şi acesta are o structură măcinată şi reprezintă un real pericol pentru cei care îl traversează. Datorită finanţării obţinută prin PNDL de primarul Mihai Pătru, vor mai fi reconstruite podeţele din zonele Buridava, Cosota şi Aviatorilor, precum şi puntea de pe Strada 1 Mai. Noua punte de la blocul L2 va fi realizată din profile metalice şi va putea fi traversată inclusiv cu maşina. „Obiectivul meu este ca, cel târziu în februarie, să începem lucrările propriu zise, în aşa fel încât, în sezonul estival, să fie totul gata”, a transmis Mihai Pătru, primarul oraşului Ocnele Mari.


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button