Administratie

La Muereasca, extinderea sistemului de apă se apropie de final

Una dintre preocupările primarului Ion Ungureanu, în această perioadă, vizează extinderea sistemului de alimentare cu apă pe o distanţă de peste 600 de metri, în satele Muereasca şi Muereasca de Sus. Lucrări similare se fac şi la Andreeşti, unde au rămas de executat 400 de metri de reţea, dintr-un total de 2 km.. „Acum, se lucrează la staţiile de pompare. Facem două staţii, cu sistematizare electronică, deci sunt foarte moderne şi eficiente. După finalizarea intervenţiilor, vom face legăturile la reţeaua principală şi vom începe probele. Apoi, când ne vom asigura că totul este în regulă, vom pune în funcţiune noile tronsoane. Sigur, ele trebuie predate operatorului regional – APAVIL”, a anunţat primarul Ion Ungureanu. La ora actuală, reţeaua de apă din Muereasca măsoară aproximativ 19 kilometri, iar cu noile extinderi va ajunge la 22. Comuna nu este acoperită integral, dar cu timpul reprezentantul comunităţii speră să rezolve această problemă peste tot. „Mai mult avem de lucru la Andreeşti, dar nu ne-au ajuns banii. Următoarele resurse le vom direcţiona acolo. Acum, ne mulţumim cu faptul că, în curând, încă 160 de familii vor avea apă la robinet”, a adăugat alesul local.

Articole Similare

Back to top button