Administratie

La Milcoiu, primarul Daniel Muşat va construi 7 podeţe pe Valea Comencii

Primarul comunei Milcoiu, Daniel Muşat, a obţinut finanţare, anul trecut, prin PNDL 2, pentru construirea a şapte podeţe pe Valea Comencii. Investiţia va avea o valoare de 1,47 de milioane de lei. Potrivit alesului PNL, licitaţia de atribuire a lucrărilor de execuţie a avut loc la începutul anului şi a fost adjudecată de firma argeşeană Melentarii SRL. „În condiţiile în care proiectul a fost deja atribuit, am putut să dăm şi ordinul de începere a lucrărilor propriu-zise. Din păcate, reprezentanţii companiei care a câştigat licitaţia în SICAP nu a demarat activitatea în vară, aşa cum ne-am fi dorit. Speranţa mea e aceea că se va realiza totuşi ceva din această investiţie până la sfârşitul anului. Nu de alta, dar e vorba de un proiect foarte important pentru locuitori. Dacă se va lucra la foc automat, aşa cum sper că se va întâmpla, cred că podeţele vor fi gata până la finalul anului, adică până la venirea anotimpului rece”, a subliniat Muşat. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button