Administratie

La Cîineni, colectarea selectivă a deşeurilor este luată foarte în serios

Dacă în anii trecuţi, comuna Cîineni plătea la Mediu taxe chiar şi câte 12.600 de lei, după acţiunile din 2020, dezvoltate în jurul colectării selective a deşeurilor, se aşteaptă să scape de această problemă. „Anul acesta, am avut câteva tone de gunoi reciclat, iar în aceste condiţii, firesc mi se pare să avem taxă zero. Sumele pe care le-am plătit în anii trecuţi nu sunt mari, comparativ cu alte localităţi, dar având în vedere că bugetele sunt mici, iar în 2020 ne-am confruntat şi cu această pandemie, atunci fiecare leu contează”, a declarat pe acest subiect Ion Nicolae. Primarul comunei Cîineni a adăugat că, recent, o firmă specializată din Călimăneşti s-a arătat interesată de o colaborare în domeniul colectării deşeurilor reciclate şi urmează să încerce concretizarea discuţiilor cât mai curând, printr-un contract ferm.

Articole Similare

Back to top button