Administratie

La Bălceşti, Aleca asfaltează drumul de legătură Poieni – Dolj

– şi decolmatează canalele din cauza cărora, periodic, se inundă oraşul

Constantin Aleca, primarul de la Bălceşti, caută soluţii pentru asfaltarea drumului dintre Poieni şi Bulzeşti. Potrivit edilului PNL, această cale de acces este neasfatată pe o lungime de 600 de metri, până la intrarea în judeţul Dolj. În condiţiile în care Guvernul şi Consiliul Judeţean Vâlcea nu-l vor sprijini să realizeze această lucrare, liberalul o va face cu fonduri din bugetul local. Tot pentru cetăţenii din Poieni, primarul Aleca urmează să construiască o punte care le va scurta cu peste 5 kilometri drumul către cimitirul de la Ulicioiu. De asemenea, în zona respectivă, vrea să facă şi un pod peste Pesceana pentru utilajele agricole. Primarul localităţii a mai făcut cunoscut că o problemă care necesită o rezolvare urgentă este şi cea a canalelor colmatate. „După estimările mele, oraşul Bălceşti are în jur de 2 kilometri de canale colmatate, iar atunci când plouă mai puternic se inundă centrul. Pe Tudor Vladimirescu, la blocuri, se face apa şi de un metru, de nu mai pot trece maşinile nici pe drumul naţional. Este o situaţie foarte veche şi trebuie luate măsuri. Vom acţiona în această primăvară. Pe Calea Craiovei, am intervenit deja şi am refăcut şanţurile. Apa se strângea şi venea tot în zona centrală a oraşului. Mai avem probleme cu apa pluvială care vine din Delureni. Tot în centrul ajunge. Avem o zonă de dealuri care ne face destul de multe probleme”, a anunţat edilul PNL.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button