Diverse

Juniorii A republicani de la CSM, din nou la turneul semifinal

Pentru a treia oară consecutiv, generaţia de jucători născuţi în 1992 şi 1993 a Clubului Sportiv Municipal, pregătită de Cristi Lazăr, a reuşit să termine campionatul pe poziţii fruntaşe şi să obţină calificarea la turneul semifinal. Juniorii A republicani din Zăvoi au trecut peste emoţiile normale unui meci cu miză şi au reuşit duminică, 8 mai, să-şi treacă în cont un nou succes, scăpând astfel de orice emoţie. S-au impus pe teren propriu, la Rm. Vâlcea, cu scorul de 3-0 în faţa echipei CSJ Craiova şi au încheiat calculele cu o etapă înainte de final. Răzvan Mosor, Albert Apetrei şi Daniel Iancu au adus victoria CSM-ului, care a consfinţit calificarea la turneul semifinal, o performanţă notabilă la care şi-au adus contribuţia, pe lângă cei trei jucători care-au marcat în penultima etapă a campionatului şi Radu Chiriţă, Alexandru Ucă, Dorinel Eremia, Marius Vlad, Robert Niţă, Gabriel Alexe, Constantin Ionescu, Adrian Lică, Ştefan Sbârnea, Adrian Dedeu, Alexandru Ionescu, Alin Olaru, George Cornea, Gabriel Stănică şi golgheterul turului, actualmente accidentat, Claudiu Popa (cu toţii componenţi ai lotului de juniori A republicani ai CSM). În ultima rundă a sezonului de juniori A, republicanii de la CSM vor întâlni în deplasare marea rivală, pe Pandurii Tg. Jiu, însă meciul mai contează doar pentru palmares, ambele echipe fiind deja calificate la turneul semifinal. „Municipalii” speră măcar la un egal pentru a termina campionatul în fruntea ierarhiei. După acest meci vor continua pregătirea până pe 25 mai, când va debuta turneul semifinal al juniorilor A republicani. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button