Diverse

Jean Turmacu, către FRF: „Nu mi se pare normal să mergi până la Bucureşti, pentru a face transferuri ori pentru a plăti cartonaşele roşii”

Jean Turmacu, reprezentantul clubului SCM Rm. Vâlcea, a precizat că, pe viitor, Federaţia Română de Fotbal trebuie să ajute mai mult cluburile de copii şi juniori. Deşi, la ora actuală, FRF oferă câte 1000 de euro lunar pentru fiecare echipă de juniori-republicani, totuşi, rămân încă multe probleme importante de rezolvat. „Când Burleanu a fost la Vâlcea, i-am spus că nu mi se pare normal că merg la Bucureşti, pentru a face un transfer ori pentru a plăti un cartonaş roşu. Sunt cheltuieli prea mari cu deplasarea, care ar putea fi evitate, din punctul meu de vedere. Cine va candida, trebuie să se gândească şi la aceste probleme de care ne lovim. Deocamdată, eu nu am luat o decizie cu privire la candidatul pe care îl voi susţine. Îl aştept să vină la Vâlcea şi pe Ionuţ Lupescu, pentru a-i vedea programul cu care va lupta la şefia FRF. El m-a anunţat că ne va face o vizită, dar nu ştim încă data”, a precizat Jean Turmacu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button