Fără categorieLiga IVFotbal

Iulian Toabeş, delegat FC Păuşeşti Otăsău: „Ne-am asigurat titlul de vicecampioană de iarnă prin victoria de la Unirea Laloşu”

Toabes_Iulian* oficialul a făcut un scurt bilanţ al parcursului din tur al echipei de fotbal din Păuşeşti Otăsău

FC Păuşeşti Otăsău a încheiat anul 2015 pe locul secund în Seria Sud din Liga a IV-a, iar oficialii se gândesc cu plăcere la o eventuală promovare în Superligă. Ar fi o performanţă cu adevărat remarcabilă pentru o formaţie care a revenit în fotbalul judeţean în urmă cu doar patru ani. „Clasarea pe locul 2 ne satisface pe deplin. Ne-am revenit pe ultima sută de metri, pentru că am pornit mai slab campionatul, iar la un moment dat eram pe locurile 6-7. Am urcat uşor-uşor în clasament, poate şi pentru că jucătorii au dat dovadă de multă seriozitate şi au progresat de la meci la meci. Cred că partida care ne-a asigurat prezenţa pe podium şi implicit pe locul secund a fost cea de la Unirea Laloşu, din penultima rundă, unde ne-am impus la limită, cu 1-0, şi i-am egalat astfel la puncte pe fotbaliştii din sudul judeţului.

Ulterior, după victoria cu CN «Gib Mihăescu» Drăgăşani (4-1), am reuşit să-i întrecem pe jucătorii lui Măru’ şi l-a golaveraj, în acest moment având un gol în plus (31-25, faţă de 31-26). Este evident aşadar că dacă nu am fi învins la Livezi, nu am fi urcat pe locul 2”, a subliniat Iulian Toabeş, delegatul echipei FC Păuşeşti Otăsău.

„Sorin Roiban, Cătălin Avan şi Gabriel Gruianu au ajutat enorm echipa de fotbal”

În continuare, oficialul viceliderei din Seria Sud a Ligii a IV-a a ţinut să-i mulţumească finanţatorului Sorin Roiban, cel care a înfiinţat noua echipă de fotbal din Păuşeşti Otăsău, în urmă cu patru ani. De asemenea, Toabeş a lăudat şi implicarea viceprimarului Cătălin Avan, precum şi a lui Gabriel Gruianu. „Jucătorii şi staff-ul tehnic ţin să-i şi mulţumească lui Sorin Roiban pentru că a fost mereu alături de noi în tot această perioadă. Tot astfel, mulţumesc şi viceprimarului Cătălin Avan, care s-a implicat activ şi i-a cinstit pe jucători după fiecare meci. Domniei sale îi place mult fotbalul, pe care l-a şi practicat odinioară, de aceea trăieşte toate meciurile la maxim şi ţine să fie mereu alături de jucători. Altfel, vreau să mai menţionez că toţi fotbaliştii au beneficiat de echipamente noi de joc, iar la finele anului trecut, tot prin intermediul şi cu ajutorul viceprimarului, aceştia au primit şi geci de prezentare”, a încheiat Toabeş. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button