Administratie

Ionel Michiu revine cu solicitarea unor fonduri pentru asfaltări

Michiu IonelUna dintre marile dorinţe ale primarului comunei Stăneşti, Ionel Michiu, este ca drumul ce leagă localitatea sa de Măciuca să fie cât mai curând asfaltat. El ne-a precizat că, pe această temă, a avut deja câteva discuţii cu Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, fiind asigurat că va primi fondurile necesare. „Nu cred că domnul preşedinte Cîlea uită ceea ce a promis comunităţii noastre. Sunt convins şi sper că se va ţine de cuvânt, mai ales că este vorba despre un efort financiar mic. Drumul are o lungime de 1,8 kilometri, iar utilitatea acestuia este foarte mare. Vă daţi seama că toţi locuitorii din Stăneşti, care se duc la târgul de la Măciuca, folosesc această cale de acces.

Plus că, din cauza legăturilor rutiere foarte proaste cu comunele vecine, ne ocoleşte toată lumea. Ştiţi probabil că şi drumul spre Lădeşti este destul de prost. A fost asfaltat prin 2003-2004, dar a fost asfaltat aşa cum se întâmplă într-o perioadă electorală. Stratul aşternut a fost foarte subţire, aşa că nu a ţinut prea mult. Au încercat cei de la RAJDP să-l repare, dar mare lucru nu s-a reuşit”, a mai adăugat primarul PNL Ionel Michiu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button