Diverse

Ion Popescu vrea să prindă aniversarea unui secol de viaţă la cârma echipei AS Mihăeşti

Cel mai longeviv preşedinte de club din judeţul Vâlcea este Ion Popescu, de la AS Mihăeşti. Acesta vrea să bată toate recordurile şi să sărbătorească împlinirea a o jumătate de secol la cârma echipei de fotbal din localitatea sa. Mai are cinci ani până atunci.

”La cei 82 de ani, nea Ion, încă mai este «motorul» clubului nostru. A fost tot timpul aşa timp de 45 de ani şi promite că va fi alături de echipă până când va împlini un secol de viaţă. La împlinirea vârstei de 100 de ani, a spus că va ieşi la pensie. A schimbat primari, antrenori, jucători, oameni de fotbal, dar acum vrea să se oprească şi să mizeze pe continuitate. Singurul lucru pe care vrea să-l mai schimbe e imaginea stadionului, împreună cu câţiva colaboratori şi Primăria Mihăeşti, reprezentată de domnul primar Constantin Bărzăgeanu. S-au făcut deja demersuri în acest sens. Au fost renovate vestiarele, urmează vopsirea tribunei, a barelor porţilor şi alte lucrări de înfrumuseţare a bazei sportive. Avem acum şi o fânână, pe care să o folosim pentru irigarea terenului. Suprafaţa de joc va fi îmbunătăţită. În următoarele două săptămâni nu vom intra pe teren. După jocul cu Băbeni, din Cupa României, am avut un amical la Ioneşti, pe care l-am câştigat, iar acum mergem la Drăgoeşti. În prima etapă din retur, vom juca tot în deplasare, la Malaia. Revenind la nea Ion, îi dorim viaţă lungă alături de noi! Şi-a dedicat jumătate din viaţă fotbalului din Mihăeşti. A fost alături de sute de fotbalişti care au trecut pe aici. Să fie sănătos, iar echipa să-i aducă multe bucurii de acum înainte!”, a transmis Cristi Rădulescu, managerul echipei AS Mihăeşti. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button