Administratie

Ion Nicolae a finalizat lucrările de reabilitare a căminului cultural din Câinenii Mari

Primarul Ion Nicolae a încercat, încă de anul trecut, să reabiliteze şcoala din Câinenii Mari, cea mai mare din localitatea pe care o administrează. Alesul PNL s-a lovit însă de refuzul celor cinci consilieri locali ai PSD care nu şi-au dat acordul pentru a fi realizate investiţiile de rigoare. „Mi-am dorit enorm să reabilităm şcoala în această vară, mai ales că aveam şi banii necesari la dispoziţie, în bugetul local. Din păcate, deşi în prima fază au acceptat să realizăm investiţia, consilierii PSD au refuzat ulterior, chiar când să semnăm contractul de execuţie a lucrărilor”, a spus Ion Nicolae. Liberalul a declarat că pentru reabilitarea şcolii a avut disponibilă în bugetul local suma de 4 miliarde de lei vechi. 800 de milioane au fost folosite pentru înlocuirea geamurilor şi uşilor vechi cu termopane, iar restul banilor erau destinaţi pentru refacerea acoperişului, modernizarea interioarelor şi pentru alte lucrări. „Am contactat o firmă din Deva, ai cărei reprezentanţi au venit în localitate, iar după ce au făcut devizul valoarea totală a lucrărilor se ridica la 4,2 miliarde de lei vechi. Aşadar, trebuia să mai alocăm încă 1 miliard, pe lângă restul de 3,2 pe care le aveam la dispoziţie, pentru a face o investiţie ca la carte şi a avea o şcoală modernă. Deşi firma respectivă cumpărase şi materialele pentru a demara lucrările, consilierii locali de la PSD s-au opus. Este evident însă că nu pot lăsa lucrurile aşa, ne vom apuca totuşi de modernizarea şcolii, dar pe etape. Prima oară, vom înlocui acoperişul, deoarece acesta e foarte vechi”, a subliniat Ion Nicolae. Liberalul a adăugat că, recent, la Câineni, s-au finalizat lucrările de reabilitare a sediului primăriei, valoarea totală a investiţiei fiind de 850 de milioane de lei vechi. „În ultima perioadă, am mai modernizat şi căminul cultural din Câineni Mari. Acesta era ultimul din comună care mai trebuia pus la punct, iar lucrările s-au încheiat săptămâna trecută. Investiţiile au vizat înlocuirea instalaţiei electrice, reabilitarea zidurilor exterioare, vopsirea celor interioare, montarea unei centrale termice, precum şi împrejmuirea curţii căminului”, a conchis Ion Nicolae. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button