Administratie

Investiţii de 6 milioane de euro în sistemul de apă de la Cernişoara

În urmă cu câteva zile, a început licitaţia pentru atribuirea contractului de execuţie a lucrărilor de introducere a reţelei de apă din comuna primarului Dumitru Ciorîcă. Finanţarea aprobată spre finele anului trecut, la MFE, depăşeşte 6 milioane de euro şi va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Conform proiectului, la finalul lucrărilor, derulate prin ADI Apa Vâlcea şi APAVIL, cel puţin 3154 de locuitori din Cernişoara vor beneficia de investiţia amintită. Va fi realizată o captare nouă, în satul Obârşia, care va cuprinde două puţuri forate la 250 şi 350 de metri adâncime. Acestea vor asigura un debit de aproape 9 litri / secundă, mai mult decât suficient pentru nevoile actuale. De asemenea, se va monta o conductă de aducţiune de la puţuri până la noul rezervor de 200 mc.. Prin proiect, în comuna primarului Dumitru Ciorîcă, va fi realizată şi o staţie de tratare. Aceasta va fi montată tot în satul Obârşia. Nu în ultimul rând, se va extinde reţeaua de distribuţie pe o lungime de 14,5 kilometri. Noul sistem de apă va include şi o staţie de pompare nouă, iar GA Armăşeşti va intra în conservare.

Articole Similare

Back to top button