AdministratieEveniment

„Învârtita Dorului”, una dintre cele mai importante sărbători populare din România. Pe 24 şi 25 iunie, cea de-a 55-a ediţie

Sâmbătă şi duminică, pe 24 şi 25 iunie, primarul Daniel Băluţă şi comuna Vaideeni găzduiesc cea de-a 55-a ediţie a Festivalului de Folclor Păstoresc „Învârtita Dorului”. De mai bine de o jumătate de secol, această manifestare de prestigiu celebrează şi promovează tradiţiile şi patrimoniul cultural al zonei noastre. Este o ocazie de a experimenta bogăţia artistică a dansului tradiţional, a muzicii autentice şi a artelor populare. Aşa că nu vă faceţi alt program şi mergeţi la „Învârtita Dorului”, în week-end-ul care vine. Sărbătoarea va începe oficial sâmbătă, la ora 16..00, la Căminul Cultural „Vartolomei Todeci”, cu Simpozionul „Transhumanţa”. La 19..30, toată acţiunea se mută pe platoul de la intrarea în localitate, unde Anamaria şi Monica Iorga vor lansa albumul „Acasă-i la Vaideeni”. Va urma apoi tradiţionalul spectacol folcloric. Pe scenă, anul acesta, vor urca: Dumitru Stoicănescu, Robert Târnăveanu, Marian Medregoniu, Codruţa Rodean, Bogdan Cioranu, formaţia Dan Limbăşan, Anamaria Iorga, Monica Iorga, Marius Ţugulescu, Mădălina Popescu, David Ungureanu, Ana Maria Gheorghescu, Ştefan Săvoiu, Adelina Popa, Adrian Băluţă, Mihail Tiţoiu, trupa Art, Cosmin Bădiţa, Cristian Pomohaci, Cătălin Iancu, Ionica Ivan, Andrei şi Ionuţ Moga, Medeea Ioana Vinereanu, Mihăiţă Bărbuş, elevii Şcolii de arte Vaideeni, Ansamblul de dansuri populare „Mioriţa” şi mulţi alţii. Duminică, la ora 11..00, „Învârtita Dorului” va continua cu un moment festiv şi primirea unor invitaţi de seamă. Vor urma apoi Parada portului popular şi un nou spectacol, susţinut de formaţii din Vâlcea (Vaideeni, Horezu şi Băbeni), Alba (Vinerea – Cugir şi Şugag), Argeş (Corbi, Brăduleţul şi Galeşu), Bistriţa Năsăud (Leşu), Gorj (Novaci, Polovragi şi Baia de Fier), Hunedoara (Petrila), Sibiu (Cristian, Gura Râului, Jina, Poiana Sibiului, Răşinari, Sadu, Sălişte, Tilişca, Tălmaciu, Mircurea Sibiului şi Boiţa), Braşov (Bran) şi Tulcea (Ansamblul Odyssea).

Articole Similare

Back to top button