Întrebare după meciul cu FC Bihor (0-0): ne batem la promovare sau la retrogradare?

csm rm valcea vs fc bihor faza meciCSM Rm. Vâlcea – FC Bihor 0-0

Azi, CSM Rm. Vâlcea a practicat cel mai slab joc din ultima perioadă, pe teren propriu, cu FC Bihor, ultima clasată din Seria a II-a a ligii secunde. „Municipalii” i-au dezamăgit enorm pe cei aproximativ 1000 de spectatori prezenți în tribune, mai ales că primul lor șut mai periculos pe spațiul porții adverse a venit abia prin minutul 80. Cea mai mare ocazie a noastră a aparținut însă mijlocașului Lucian Iordache (reactivat din Liga a IV-a, de la Posada Perișani). Acesta a prins un șut puternic, în minutul 93, de la aproximativ 25 de metri, dar portarul Călin Fildan a scos provindențial, de sub transversală. În schimb, Alex Pelici, tehnicianul orădenilor, recunoscut pentru modul exemplar cum pregătește fazele defensive, a venit cu lecția bine învățată la Vâlcea. Astfel, jucătorii săi s-au apărat exemplar (clasic, pe două linii!) și au reușit să obțină ceea ce și-au propus: 1 punct, după remiza albă din Zăvoi (0-0). După această evoluție execrabilă, o nouă întrebare se naște în inimile suporterilor: ne batem la promovare sau la retrogradare? La 7 puncte distanță de primul loc, ocupat surprinzător de Metalul Reșița, CSM Rm. Vâlcea este obligată să-și revină cât mai curând, pentru a mai spera la promovare. Un nou pas greșit, etapa viitoare, la Olimpia Satu Mare, ne-ar putea costa scump. Este adevărat, Vâlcea este lovită, la ora actuală, și de mai multe accidentări (Câju, Coman, Geantă, Deaconescu), dar asta nu mai contează prea mult, în ideea în care vrem să promovăm în Liga I. Trebuie remarcat faptul că finanțatorii clubului municipal, Dan și Laurențiu Nițu, fac eforturi uriașe pentru a nu-i lipsi nimic echipei. Așa cum știți, cei doi luptă pe două fronturi: atât pentru achitarea datoriilor către furnizori și bugetul de stat, moștenite de la vechea conducere, cât și pentru plata la zi a salariilor fotbaliștilor. Tocmai din acest motiv, jucătorii ar trebui să pună mai mult „osul la bătaie” și să aprecieze mai mult sacrificiile conducerii administrative. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button