Liga V

Inter Suteşti revine în competiţie

* formaţia din comuna primarului Ion Stănescu va juca din nou fotbal organizat începând cu sezonul 2011-2012

Din toamnă, Liga a V-a va avea mai multe echipe înscrise competiţie. Până în prezent şi-au exprimat deja intenţia de a reveni în fotbalul organizat două dintre echipele care în trecut s-au regăsit la nivelul ultimului eşalon judeţean. Este vorba despre două formaţii din sudul judeţului. După Rapid Voiceşti, şi-au exprimat intenţia de a juca la Liga a V-a şi cei de la Inter Suteşti. Primarul din Suteşti, Ion Stănescu, s-a preocupat în toată această perioadă de pauză a Interului pentru a crea toate condiţiile necesare desfăşurării unor întreceri de anvergură. După sala de sport, Ion Stănescu a iniţiat şi un proiect ce a vizat amenajarea unui stadion la Suteşti sau mai degrabă a unui adevărat complex sportiv. A fost ridicată clădirea vestiarelor, s-a amenajat suprafaţa de joc, s-a lucrat la montarea tribunelor, s-a amenajat un parc de joacă pentru copii şi se lucrează în continuare pentru amenajarea pistei de atletism, a unui teren sintetic, a unei suprafeţe care să deservească celor care doresc să se relaxeze jucând tenis de picior sau chiar tenis de câmp. Primarul spune că, deşi nu a primit fondurile necesare pentru finalizarea investiţiilor, va încerca să inaugureze în câteva luni complexul sportiv. De acesta va beneficia şi Inter Suteşti, care, conform prevederilor primarului Ion Stănescu, va reveni în competiţie în toamnă, în Liga a V-a sau chiar şi Liga a IV-a. „Când echipa s-a retras din campionat, jucătorii au mers către alte formaţii din împrejurimi. Ei vor reveni însă la Suteşti, atunci când ne vom reînscrie în competiţie. Acum urmează să purtăm nişte discuţii şi să stabilim obiectivele pentru perioada următoare, să vedem cine se va ocupa de echipă şi pe ce jucători ne-am putea baza. Dacă vom reuşi să formăm o echipă competitivă şi dacă va exista vreo oportunitate, nu este exclus să evoluăm chiar în Liga a IV-a, în eşalonul de elită judeţean”, a precizat Ion Stănescu, primarul comunei Suteşti. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button