Administratie

Informare privind activitatea APAVIL

APAVIL SA – Centru Exploatare Vest a desfăşurat în săptămâna 25 aprilie – 3 mai 2020 o serie de activităţi în întreaga arie de operare. AVARII REZOLVATE – În această perioadă au avut loc mai multe intervenţii pentru eliminarea pierderilor de apă în timp util la branşamente PEHD Dn 20: Horezu, str. Olari, comuna Tomşani – satul Foleştii de Jos şi parohia Foleştii de Jos; conducte PEHD Dn 25: comuna Păuşeşti – satele Barcane şi Păuşeşti, comuna Buneşti – satul Buneşti, comuna Mihăeşti – sat Gurişoara; conducta stradală PE Dn 75 mm – comuna Nicolae Bălcescu, sat Şerbăneasa; conducte OL Ø89: Horezu, zona Treapt şi strada Olari. La toate aceste intervenţii s-au efectuat operaţiile necesare remedierii problemelor şi de aducere la starea iniţială a terenului. PROBLEME PUNCTUALE. Au fost realizate o serie de lucrări punctuale: S-a intervenit în cadrul staţiei de captare, tratare, pompare şi distribuţie apă Corbi, din localitatea Nicolae Bălcescu, unde s-a montat un clapet de sens; S-au efectuat operaţiuni pentru aerisirea reţelei de apă în zona Pădureţu din oraşul Băbeni, în urma opririi pompelor din cadrul statiei de repompare apă Pădureţu; S-a intervenit pe str. Uzinei, nr. 26 si 28 din oraşul Băbeni pentru remedierea a 2 pierderi de apă în cămine de apometre, precum şi pe str. Calea lui Traian pentru înlocuirea unui robinet defect; S-au efectuat operaţiuni pentru spălarea şi aerisirea reţelei de apă în satul Bratia Vale din localitatea Galicea; S-a intervenit pe str. Teodoreşti din localitatea Galicea, sat Cremenari, pentru repararea unei vane de pe reţeaua de apă potabilă; S-au vidanjat căminele staţiilor de repompare apă uzată nr. 6, 8, 10 şi 13 pentru golirea şi curăţarea căminelor şi a pompelor, precum şi a căminului de canalizare din satul Corbi, localitatea Nicolae Bălcescu; S-au verificat, în vederea asigurării bunei funcţionări, statiile de captare, tratare, pompare şi distribuţie apă potabilă, staţiile de repompare apă potabilă, staţiile de epurare ape uzate şi de repompare ape uzate de pe toata raza de acoperire a sectorului Băbeni; S-au efectuat operaţiuni de spălare şi aerisire a reţelei de apă potabilă în satul Bratia Vale şi Bratia Deal din localitatea Galicea, până la stabilizarea presiunii în reţea; Au fost verificaţi hidranţii subterani DN80, DN100 şi DN65 în comuna Cernişoara, satele Armăşeşti, Groşi şi Modoia; S-a verificat reţeaua de canalizare pluvială pe străzile 1 Decembrie si A. I. Cuza pentru identificarea utilizatorilor care deversează canalizarea menajeră în cea pluvială; S-a intervenit cu hidrojetul la SPAU nr.6 Chiceni, comuna Tomşani, unde s-a înlocuit pompa de nămol de 4,1 kw; S-au efectuat operaţii de lipire a mantalei exterioare a rezervorului de înmagazinare apă potabilă Buneşti, precum şi de montare instalaţie auxiliară, golire, spălare şi uscare a rezervorului; Au fost verificaţi parametrii apei potabile furnizate în sistemul de apă Buneşti, Păuşeşti, Frânceşti, Băile Govora şi Mihăeşti; S-a verificat starea pieselor componente la staţia de clorinare din cadrul staţiei de apă potabilă Buneşti, înlocuindu-se piesele defecte; S-a efectuat igienizarea incintei staţiei de epurare Coastele Cernei, comuna Pietrari, au fost curăţate gratarele la modulele I şi II, au fost verificate instalaţiile electrice şi s-a curăţat canalul de evacuare apă de la staţia de epurare până la râul Otăsău; A fost igienizată incinta rezervorului de înmagazinare apă potabilă Palangine şi a staţiei epurare apă menajeră Mihăeşti – Govora din oraşul Băile Govora; S-a efectuat spălarea reţelei de apă potabilă PEHD Dn 63 si Dn 50, între staţia de repompare apă potabilă Buneşti – până la capatul satului Buneşti, pe o lungime de 1 km, până la limpezirea totală a apei din reţele şi branşamente, prin robinetul de aerisire de la capătul coloanei; S-a asigurat monitorizarea permanentă a funcţionării echipamentelor la staţiile de pompare apă şi a staţiilor de repompare ape uzate din cadrul sectorului Govora, zona Buneşti; A fost asigurată buna funcţionare a reţelelor de apă şi canalizare din întreaga arie de operare a Centrului de Exploatare Vest. APOMETRE VERIFICATE ŞI MONTATE – Tot în această perioadă au fost verificate şi înlocuite apometre în toată aria de operare, acolo unde acestora urma să le expire verificarea metrologică sau erau deteriorate.

Articole Similare

Back to top button