Administratie

A început licitaţia pentru proiectarea şi execuţia extinderii reţelelor de gaze, la Călimăneşti. Investiţia, estimată la 3 mil. euro

În prima săptămână din aprilie, primarul Florinel Constantinescu a lansat procedurile de achiziţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de extindere a reţelelor de gaze naturale din oraşul Călimăneşti. Investiţia, estimată la aproximativ 3 milioane de euro, se realizează cu finanţare din surse externe nerambursabile. Conform Caietului de sarcini, în cadrul proiectului, se vor realiza 14,95 kilometri de reţea de distribuţie a gazelor naturale. „Tronsoanele care compun sistemul de distribuţie propus vor fi executate din PE100 montat îngropat şi vor fi amplasate pe o singură parte a drumurilor. Conductele vor fi montate îngropat în spaţiul verde aparţinând domeniului public situat în intravilan, în lungul drumurilor sau în dreptul părţii carosabile, după caz. Alimentarea cu gaze a celor 898 gospodării prevăzute în proiect, dar şi 3 obiective social-culturale din oraşul Călimăneşti se va asigura prin intermediul unui număr de 436 instalaţii de racordare (branşamente), câte unul pentru fiecare imobil”, se mai stipulează în Caietul de sarcini. Termenul limită de înscriere la licitaţie este data de 4 mai, ora 15.00.

Articole Similare

Back to top button