Administratie

Începe construcţia CMID Roeşti, menit să rezolve problema deşeurilor în judeţul Vâlcea

O lucrare aşteptată de mai bine de un deceniu a început săptămâna aceasta. Este vorba despre construcţia Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Roești. Constructorul care a câştigat execuţia a preluat amplasamentul în prezenţa şefului CJV Constantin Rădulescu şi a primarilor Gheorghe Drăghici (Roeşti), Ion Vasile (Pesceana) şi Adrian Cosac (Vlădeşti), care este şi preşedinte al A.D.I. Salubrizare.

“Astăzi, 1 august 2022, am predat constructorului amplasamentul viitoarei investiții, în suprafață totală de 206.673 mp, urmând ca, în decurs de 16 luni, acesta să consolideze zona și să construiască un depozit ecologic, o stație de sortare și o stație de tratare mecano-biologică. Investiția, pentru care am semnat și ordinul de începere a lucrărilor, însumează 91.151.902,35 lei (fără TVA) – cca 18,5 milioane euro și face parte dintr-un proiect de mare anvergură, pentru care CJ Vâlcea a obținut o finanțare europeană de cca 30 de milioane euro (fără TVA). Este vorba de „Fazarea proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Vâlcea”, implementat de noi prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Practic, cu aceste ultime investiții, ne conformăm cerințelor de mediu impuse de Uniunea Europeană în domeniul deșeurilor”, a declarat şeful CJV, cu ocazia predării amplasamentului de la Roeşti.

Articole Similare

Back to top button