Administratie

Încep licitaţiile pentru drumurile judeţene 678 Budeşti – Drăgoeşti, 678 A şi 703 G

Informare de presă / CJV – Vineri, Daniela Calianu, secretarul judeţului Vâlcea, a ridicat de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud – Vest Oltenia contractele de finanţare pentru modernizarea drumurilor judeţene 678 A (Tătărani – Galicea – N. Bălcescu – Milcoiu – limită Argeş), 678 (Budeşti – Drăgoeşti) şi 703 G (Jiblea – Berislăveşti). Valoarea celor trei investiţii depăşeşte 75 de milioane de euro, iar zilele acestea încep procedurile pentru organizarea licitaţiilor în urma cărora vor fi desemnaţi constructorii. „Le mulţumim tuturor celor implicaţi, de-a lungul timpului, în realizarea acestor proiecte, aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea, alături de care, în numai un an şi jumătate, s-a reuşit depunerea proiectelor şi atragerea finanţării necesare pentru aceste drumuri”, a transmis Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, care, în decembrie 2017, a semnat cele trei contracte de finanţare.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button