Diverse

În Ungaria şi Germania, se întâlnesc cele mai bune echipe din Europa

* Gyor, Itxako, Dinamo Volgograd, Byasen Trondheim, Ferencvaros, Metz, Thuringer, Hypo Bank sunt doar câteva dintre adversarele Oltchim-ului din turneele de pregătire care urmează

După Cluj, Oltchim va face un popas în Ungaria, acolo unde va lua parte la un turneu amical organizat de Siofok KC, din prima ligă feminină din ţara vecină. Aici campioana României va întâlni cele mai bune echipe din Ungaria, pe Gyor şi Ferencvaros, pe finalista Ligii Campionilor, Itxako, precum şi pe austriecele de la Hypo Bank. De asemenea, cu Gyor echipa vâlceană va mai da piept şi în Germania, în cadrul turneului de la Schmelz, programat să se desfăşoare între 19 şi 21 august. În cadrul acestei competiţii se vor duela campioanele din Franţa, Germania, România şi Ungaria, plus alte patru echipe, printre care una din Norvegia. Metz, Thuringer, Oltchim şi Gyor vor ţine, însă, capul de afiş la întrecerea de la Schmelz. Apoi va urma pentru formaţia pregătită de Voina, Roşca şi Luca turneul de la Bad Urach, acolo unde chimistele vor merge cu gândul de a-şi apăra trofeul câştigat anul trecut. Competiţia, ce se desfăşoară între 26 şi 28 august, va reuni la start tot opt echipe, printre care, alături de Oltchim, se va regăsi şi Dinamo Volgograd, echipă pe care vâlcencele vor fi nevoite să o învingă şi în meciurile oficiale, din grupele Ligii Campionilor. Byasen Trondheim, din Norvegia, se va regăsi şi ea printre invitate. Altfel, până la turneul de la Bad Urach, Olchim mai are programat, pentru 23 august, un alt amical. Tot în Germania, Stanca şi compania vor înfrunta o echipă de primă ligă, pe MJC Trier. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button