Administratie

În primele zile ale noului an,

Primăria Racoviţa a încasat 10 la sută din taxele şi impozitele pe 2011

Deşi nu s-a votat încă bugetul pentru anul 2011, Primăria Racoviţa a reuşit să strângă ceva bani în primele zile ale noului an. S-a întâmplat acest lucru pentru că o parte din locuitorii comunei, aşa cum au obişnuit, au dat dovadă de seriozitate şi de această dată. Deşi cheltuielile au fost mari cu ocazia sărbătorilor şi resursele financiare puţine, câteva zeci de cetăţeni au ales să scape de griji şi din puţinul pe care l-au mai avut la dispoziţie şi-au achitat datoriile către administraţia publică locală încă din primele zile ale noului an. În judeţ există primării care nu reuşesc într-un an să colecteze taxele şi impozitele locale de la mai mult de 30 la sută din populaţie, iar la Racoviţa, în doar câteva zile, 10 la sută din populaţia plătitoare de „dări” s-a achitat de obligaţiile către bugetul local. Primarul Sonia Iliescu şi vicele Ioan Fîşcă spun, însă, că această situaţie nu surprinde întrucât cetăţenii din Racoviţa s-au dovedit de bună credinţă şi în anii trecuţi. „Am început să încasăm taxele şi impozitele locale încă din primele zile ale anului 2011. Zilnic vin oameni serioşi şi se înghesuie să-şi achite obligaţiile datorate bugetului local. Nu suntem surprinşi de numărul mare de contribuabili care vin să-şi achite taxele şi impozitele locale, pentru că şi în anii trecuţi au dat dovadă de aceeaşi seriozitate. În mai puţin de o lună am reuşit să colectăm fonduri de la aproximativ 10 la sută dintre contribuabili”, ne-a informat Ioan Fîşcă, viceprimarul comunei Racoviţa. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button