Politica

Gutău susţine că Frâncu nu i-a cerut bani pentru a se retrage din competiţie

gutauDeputatul Dan Mazilu, preşedintele UNPR Vâlcea, Mircia Gutău, liderul progresiştilor din municipiu, Eusebiu Veţeleanu, candidatul formaţiunii pentru funcţia de primar al Râmnicului, fostul consilier local Mihai Botea şi avocatul Petre Grigore, competitor pentru preşedinţia CJV, au organizat o conferinţă de presă pentru a transmite un mesaj de încredere electoratului, dar şi pentru a răspunde celor mai recente zvonuri lansate pe piaţă de adversarii lor politici.
În debutul conferinţei, deputatul Dan Mazilu s-a arătat convins că, după alegerile locale din luna iunie, Eusebiu Veţeleanu va fi primar al Râmnicului. „Nu am nici cea mai mică îndoială că domnia sa îşi va respecta promisiunile şi va fi un bun primar. Am organizat această conferinţă nu numai pentru a vă asigura că sunt total false zvonurile potrivit cărora s-ar fi retras din competiţie, ci şi pentru că domnia sa vrea să continue să vă prezinte câteva dintre lucrurile pe care doreşte să le facă pentru Râmnic, după ce va câştiga alegerile”, a afirmat parlamentarul. La rândul său, Veţeleanu s-a arătat dezamăgit că „asistăm deja la o campanie murdară”, dominată de „manevre”. „Dacă mâine ar fi avut loc alegeri, probabil că aceste dezinformări ar fi avut efect, dar cu o lună-două înainte n-au nicio logică. În fine, eu cred că cetăţenii aşteaptă de la noi soluţii, motiv pentru care nu voi dezvolta acest subiect, ci voi continua să prezint oferta noastră electorală. Astăzi, vă voi supune atenţiei alte câteva puncte din program şi voi începe cu amenajarea albiei râului Olăneşti, un proiect realizat de arhitecţi, de specialişti în domeniu, agreat şi de A.B.A. Olt. Este un proiect care vizează, printre altele, amenajarea unor terase, spaţii verzi, locuri de joacă, zone de promenadă şi, sigur, eliminarea mizeriei. Un alt punct din oferta mea se referă la asfaltarea drumurilor, extinderea reţelelor de apă şi canalizare în Ostroveni sat, precum şi în celelalte cartiere mărginaşe. În mandatul meu, nu va mai exista stradă neasfaltată sau fără utilităţi”, a anunţat Veţeleanu. Candidatul UNPR pentru funcţia de primar al Râmnicului are o soluţie şi pentru blocurile invadate de insecte. „Primăria va sprijini asociaţiile care nu dispun de fonduri pentru a face o dezinsecţie totală. Ne vom ocupa şi de deratizare, acolo unde este necesar. (…) Am tot discutat în ultima vreme despre necesitatea amenajării unor cimitire în sudul oraşului, în zona Ostroveni sat, dar şi pe Morilor. Dacă în locaţia depistată iniţial nu se mai poate face, vreau să vă spun că am identificat un alt teren în zonă, unde se poate realiza acest lucru. Sute de cetăţeni m-au rugat să găsesc o soluţie şi cu siguranţă voi rezolva şi această problemă. De asemenea, cetăţenii din Nord au solicitat extinderea cimitirului Cetăţuia sau amenajarea altuia nou. Şi preoţii din oraş ne-au dat câteva idei. Una dintre ele este legată de situaţia râmnicenilor care nu-şi permit să-şi ducă rudele sau apropiaţii la groapă. În acest sens, voi înfiinţa un serviciu în cadrul primăriei, care le va pune acestora la dispoziţie, gratuit, o maşină specială pentru aşa ceva”, a adăugat Eusebiu Veţeleanu.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, progresiştii au mai contracarat şi zvonul conform căruia Emilian Frâncu, candidatul USL pentru funcţia de primar al Râmnicului, s-ar fi întâlnit cu Mircia Gutău pentru a-i comunica faptul că ar fi dispus să se retragă din competiţie dacă va primi în schimb 300 de mii de euro. „N-am avut nicio discuţie pe această temă cu domnul Frâncu. Doar ne-am sunat reciproc de sărbători pentru a ne transmite urări”, a precizat fostul primar al Râmnicului.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button