Politica

Gutău l-a „îngropat” pe Florin Cîţu

Primarul Mircia Gutău consideră că, la Bucureşti, disputele politice care au la bază orgoliile unor lideri, nu aduc nimic bun ţării, ci dimpotrivă. De aceea, speră ca actuala criză politică să se încheie cât mai rapid, iar deciziile celor care guvernează să se orienteze către satisfacerea nevoilor cetăţenilor. „PNL a distrus unele primării. Acum, recent, liberalii au făcut o rectificare şi au dat municipiului Succeava, o localitate de acelaşi nivel cu Râmnicul, 30 de milioane de euro. Nouă ne-au dat zero lei! Atâta valorează Râmnicul pentru ei! Să le fie ruşine! Mai ales domnului Florin Cîţu, care este de aici. Cum să dai zero lei oraşului în care ai crescut şi ai învăţat? Zero! Acesta este sprijinul liberalilor pentru comunitate!”, a spus Mircia Gutău. Edilul PER a dezvăluit că discuţii pe tema repartizărilor discreţionare de fonduri, puse în scenă de Executivul de la Palatul Victoria, au fost şi la Asociaţia Municipiilor din România, mulţi primari condamnând gestul lui Cîţu şi considerând că a reacţionat aşa din cauză că Ion Lungu, ca şi preşedintele CJ Succeava, l-a ajutat să câştige şefia PNL.

Articole Similare

Back to top button