Administratie

Gutău face un nou cimitir. Peste 1500 de locuri de veci

Anul acesta, vor începe lucrările de amenajare a noului cimitir public, o lucrare estimată la aproape 2 milioane de euro. Licitaţia a fost câştigată de Contrust SRL, o firmă din Rm. Vâlcea, cu sediul pe Strada Posada, în apropiere de piscina omului de afaceri Nicolae Barbu.

Viitorul cimitir va fi realizat la Râureni, în apropiere de fabrica Boromir, şi va avea în jur de 1564 de locuri de veci pentru cultul ortodox şi 57 pentru musulmani. În zonă, vor fi amenajate alei, o capelă mortuară de 100 mp, o clădire administrativă, foarte multe spaţii verzi cu gazon, copaci şi arbuşti decorativi, sistem de irigaţii, împrejmuire cu fundaţie din beton şi fier forjat, sistem de colectare a apelor de suprafaţă, iluminat public şi parcare. “O astfel de investiţie este foarte necesară, deoarece, la ora actuală, cele două cimitire publice din municipiu sunt concesionate în totalitate”, a transmis Mircia Gutău, primarul Râmnicului.

Articole Similare

Back to top button