Politica

Gîngu, un primar care demonstrează că ştie şi poate moderniza comuna Bujoreni

Dragii mei, Am ajuns la finalul primului meu mandat de primar al comunei Bujoreni. În doar 3 ani, am demonstrat că se poate, prin implicare în problemele comunităţii noastre şi respect faţă de aşteptările pe care le-aţi avut. Am spus-o de multe ori – mai puţină politică, mai multă administraţie! Pentru mine, a devenit un crez care îmi călăuzeşte paşii în activitatea depusă, zi de zi. M-am străduit ca în mandatul meu să realizez lucruri care se pot vedea, comuna Bujoreni fiind într-un continuu şantier de reabilitări, reparaţii şi modernizări. Pentru că mă încăpăţânez să-mi respect fiecare promisiune, doresc să continuăm împreună ce mi-am propus pentru comuna noastră, cu un program realist. Mi-am pus încrederea în dumneavoastră, oamenii din Bujoreni. Ne leagă prietenii solide, bazate pe respect şi ajutor reciproc. Am ferma convingere că vom continua împreună pe acest drum. Aşa cum mă ştiţi, am fost, sunt şi voi fi mereu deschis oricărui dialog, fără a fi prizonierul intereselor de grup sau personale. Astfel, obiectivele realizate şi cele în curs de realizare sunt importante pentru Bujoreni, dar am şi alte planuri noi pe care doresc să le demarez. Am reuşit împreună cu colegii mei din primărie să accesăm fonduri de peste 30 de milioane pentru proiecte necesare creşterii bunăstării oamenilor. O viziune puternică, despre o comună europeană, racordată la lumea civilizată a secolului în care trăim. Modelele noastre de dezvoltare sunt comunele Ciugud, Şelimbăr, Dudeştii Noi şi oraşe precum Oradea, Cluj, Sibiu etc.. Statutul public şi preocupările primarului Comunei Bujoreni trebuie să fie cele ale unui primar european. În centrul viziunii despre comună se află cetăţenii, cei pentru care trebuie să reclădim localitatea. Vom merge în continuare pe acelaşi drum comun, un drum al dezvoltării pentru generaţiile noastre şi pentru cele care vor urma. Mi-aţi demonstrat şi v-am demonstrat că putem fi parteneri în proiectul reconstrucţiei propuse, prin implicare şi respect. Am nevoie de votul dumneavoastră în 27 septembrie, atât pentru mine, cât şi pentru Cristian Buican, omul pe care îl susţin la preşedinţia Consiliului Judeţean. Întotdeauna spun ce gândesc şi fac ceea ce spun. Am început împreună, continuăm împreună, construim împreună!
• Primar Gheorghe GÎNGU

Principiile care conduc comunele europene vor fi şi obiectivele mandatului meu: Consolidarea eficienţei administrative la nivelul Comunei Bujoreni; Servicii publice de calitate, pe care administraţia să le controleze tehnic nu politic; Politica locală trebuie să urmeze o strategie de dezvoltare coerentă, nicidecum una de cârpire „pe ici, pe colo”; Dezvoltarea de reţele de internet de mare viteză care să permită tuturor gospodăriilor şi întreprinderilor, din Comuna Bujoreni, să beneficieze pe deplin de avantajele pieţei unice digitale; Renaşterea tradiţiilor sociale si culturale, conservarea patrimoniului cultural local; Reducerea ratei abandonului şcolar timpuriu; Dezvoltarea economică, crearea condiţiilor pentru prosperitatea noastră a tuturor, vor fi primordiale; Nici o stradă neasfaltată, nici o locuinţă fără apă curentă, canalizare, gaz şi electricitate, reprezintă de asemenea priorităţile mele.

Ce am făcut?

Am alimentat cu apă, în punctul ”La Mandea” – 15 familii – sat Bogdăneşti / Am asfaltat Str. Barajului, str. Speranţei şi str. Monumentului din Satul Malul Alb şi continuăm asfaltările în toată comuna / Am demarat proiectul de eliminare a punctelor periculoase de pe DN 7 prin amenajarea intersecţiilor (pct. Str. Armoniei, str. Căminului Olteni, staţia de autobuz Lunca, intersecţia Școala Lunca, Intersecţia str. Doctorului, Dispensar Bogdăneşti, Vârteje, Str. Morii, intersecţia Muereasca, str. Vatra Satului, La Feraru în Comuna Bujoreni) / Am început construirea, repararea trotuarelor şi rigolelor în Comuna Bujoreni şi continuăm / Consolidare, reabilitare, modernizare, dotare şi extindere Grădiniţă cu program normal Bogdăneşti (în incinta Școlii Bogdăneşti) cu fonduri prin PNDL II / Am continuat modernizarea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al Comunei Bujoreni, prin achiziţia unui buldoexcavator şi dotări-fonduri UE / WiFi4EU Promovarea conectivităţii la internet în comunităţile locale în Comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea cu 22 de puncte de acces şi vom extinde cu alte 20 de puncta-fonduri UE / Reabilitare, modernizare, dotare şi extindere Şcoala Primară, sat Olteni – PNDL II / Modernizare şi extindere Şcoala Gimnazială, sat Gura – Văii, cu fonduri PNDL II / Elaborare PUG – Comuna Bujoreni / Dotarea serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al Comunei Bujoreni cu utilaje – tractor, vidanjă, remorcă, încărcător frontal şi lama de zăpadă-fonduri UE / Lucrări de racordare la reţeaua de canalizare a locuitorilor din comuna Bujoreni, în execuţie în sat. Malu Alb, Olteni şi vor continua în toată localitatea -fonduri PNDL II / Modernizare, extindere şi dotare Grădiniţa Lunca, sat Lunca – fonduri UE / Dotarea serviciului social, comuna Bujoreni – „Creşterea capacităţii serviciului public de asistenţă socială în Comuna Bujoreni” – fonduri europene / Înfiinţarea sistemului de supraveghere video în localitate, ca prevenţie a infracţionalităţii / Am premiat cuplurile care aniversează 50 de ani de căsnicie, nou născuţii şi tinerii căsătoriţi / Am reabilitat (acoperiş şi anvelopare) sediul Primăriei Comunei Bujoreni / Am obţinut fonduri pentru realizarea cadastrării gratuite a întregii localităţi, cadastru sistematic-fonduri UE / Am realizat nomenclatorul stradal, care era aşteptat de peste 20 de ani; Am realizat un ortofotoplan de înaltă rezoluţie al comunei Bujoreni, necesar accesării proiectelor pe fonduri europene şi cadastrării gratuite a localităţii / Avem pentru prima dată utilaje proprii ale Primăriei Bujoreni, achiziţionate prin fonduri europene şi o Societate de Gospodărire Locală, cu care ne asigurăm servicii de întreţinere drumuri, tunsul ierbii, toaletarea copacilor în vederea asigurării vizibilităţii în trafic şi dezăpezire a drumurilor comunale / Am asfaltat staţia de autobuze ETA Apromat – Marvi.

Ce proiecte avem în derulare?

Refacere pod peste pârâul Valea Bujorencii şi drumul comunal, sat Bujoreni, proiect aflat în licitaţie – finantare CNI / Înfiinţare sistem de distribuţie gaze naturale în comuna Bujoreni, cu satele componente: Bujoreni, Olteni, Malul Vârtop, Lunca, Bogdăneşti, Malul Alb şi Gura-Văii – fonduri europene POIM 8.2 / Modernizare reţea rutieră în UAT comuna Bujoreni în lungime de 40.7 km, aprobat în lista sinteză MLPDA – finanţare CNI / Reducerea numărului de comunităţi marginalizate aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din zona Comunei Bujoreni – fonduri UE / Sprijinirea eficientizării energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public în comuna Bujoreni – fonduri de mediu AFM.

Ce vom face?

Vom construi două săli de sport: una la Şcoala Gimnazială Gura-Văii şi una la Şcoala Primară Olteni / Vom construi Grădiniţa cu Program Prelungit în Satul Olteni / Vom moderniza şi amenaja Şcoala veche din Satul Gura-Văii şi o vom transforma în Grădiniţă cu program prelungit / Vom moderniza şi extinde Dispensarul Medical din Satul Olteni cu cabinete de medicină generală şi stomatologie, precum şi cu o farmacie / Vom moderniza şi dota Căminul Cultural din Satul Bogdăneşti / Vom construi un Complex Sportiv şi de agrement pe malul Oltului în satul Lunca pe o suprafaţă de 5 ha ce va cuprinde: un stadion, un debarcader, spaţii amenajate pentru tiroliană, spaţii de joacă şi spectacole în aer liber / Vom prelua prin transfer gratuit de la Guvernul României ,,Poligonul” din Satul Olteni unde dorim să construim şi să amenajăm o clădire administrativă, un teren de sport şi un heliport pentru Spitalul de Urgenţă Vâlcea / Vom amenaja în curtea Şcolii Bogăneşti un teren de sport, un loc de joacă pentru copii şi un parc / Vom amenaja Parcul Oltului din satul Olteni ce va cuprinde o zonă de picnic şi de relaxare / Subvenţionarea cheltuielilor pentru transportul elevilor şi pensionarilor / Înfiinţarea unui Serviciu de Evidenţă a Populaţiei / Înfiinţarea unui serviciu de transport în comun local / Înfiinţarea serviciului de Poliţie Locală Comunitară Bujoreni / Montarea de băncuţe şi coşuri de gunoi în toată localitatea / Înlocuirea staţiilor de autobuz cu unele moderne şi amenajarea spaţiului de aşteptare / Amenajarea unui părculeţ cu loc de joacă pentru copii, în punctul Laborator Cofetăria Oana, sat Olteni, comuna Bujoreni, după preluarea amplasamentului de la A.N.C.P.I. / Asfaltarea tuturor străzilor publice din Comuna Bujoreni / Extinderea reţelei de canalizare şi apă în toată comuna-fonduri UE / Dotarea şcolilor si gradiniţelor din Bujoreni cu tehnologie digitala de ultimă generaţie pentru o ȘCOALĂ SMART.
ECONOMIE – BUGET
» Un program structurat de investiţii publice în infrastructură, energie şi parcuri industriale/tehnologice;
» Întocmirea unui Master Plan de dezvoltare pe o perioadă medie şi lungă (10–25 ani);
» Alocarea banilor după ierarhia efectelor induse de fiecare proiect de investiţii;
» Atragerea finanţărilor de la instituţiile financiare (în special cele europene).

Împreună construim un Bujoreni de care să fim mândri!
Împreună facem istorie!

Comandat de Partidul Naţional Liberal / Realizat de SC VILSPOPRESS SRL / Cod Unic de Identificare AEP 21200012

Articole Similare

Back to top button