Liga IV

Gaşca nebună a început balul

* „ortacii” au câştigat după mai bine de doi ani împotriva „câinilor” din Râmnic

În urmă cu doi ani şi ceva, mai exact, pe 28 mai 2008, Minerul Berbeşti obţinea ultima victorie împotriva celor de la Dinamo 2007 Rm. Vâlcea, „minerii” câştigând la acea dată finala fazei judeţene a Cupei României, cu scorul de 2-0. De atunci, gaşca nebună din Berbeşti (un fel de Sportul Bucureşti, dar în variantă mai mică) a tot sperat că va reuşi să se impună şi în campionat, însă, mai mereu, „câinii” lui Laurenţiu Mustăţea au avut câştig de cauză. Asta până pe 21 august, anul curent, când s-a desfăşurat runda inaugurală din cadrul ediţiei 2010-2011 a Ligii a IV-a.

Fraţii Vladu, din nou, decisivi!

În prima partidă oficială din cadrul ediţiei competiţionale 2010-2011 a Ligii a IV-a, Minerul s-a impus cu 3-0, pe teren propriu, împotriva duşmanului „de-o viaţă”, Dinamo 2007 Rm. Vâlcea. Prima repriză s-a terminat la scor alb, trupa lui Ilinca trecând de câteva ori pe lângă situaţia de a marca. În cel de-al doilea mitan, pe fondul unor greşeli în defensiva oaspeţilor, Minerul a obţinut un penalty. Portarul Viorel Pană (adus recent de la retrogradata Conexin Runcu) a produs fault în calitate de ultim apărător la atacantul Răzvan Milosteanu, arbitrul de centru Cătălin Buşi dictând, în minutul 72, lovitură de la 11 metri şi eliminare pentru judoka vâlcean. Lovitura de pedeapsă de la punctul cu var a fost executată de căpitanul Minerului, Ionuţ Vladu, acesta deschizând scorul partidei (1-0). La scurt timp după, au mai înscris pentru Minerul Andrei Vladu şi Răzvan Mihai. Pentru Dinamo 2007, nu au jucat în acest meci „vedeta” Adrian Olaru, Radu Moldovan, Lucian Pătularu, Mădălin Târş, Şarpe şi Armeanu. „Dacă am fi jucat toţi titularii, Minerul nu ne-ar fi bătut în veci. Adversarii nu m-au impresionat cu nimic”, a punctat Mădălin Târş, jucător la Dinamo 2007.

Vasile Ilinca: „N-am mai câştigat niciodată cu 3-0 împotriva lui Dinamo”

După prima repriză a partidei de la Berbeşti, lui Vasile Ilinca i-a trecut prin faţa ochilor acelaşi scenariu care se derulează de ani buni, adică incapacitatea de a se impune în faţa „câinilor”. „Totul s-a rupt la Dinamo odată cu eliminarea lui Pană. În sfârşit, am reuşit să spargem gheaţa. Până acum, obţinusem rezultate de egalitate acasă. Nu-mi aduc aminte să-i mai fii bătut vreodată pe dinamovişti la acest scor”, a spus Ilinca.

Lucian CORNECI

Articole Similare

2 Comments

  1. ce sa faca astai de la dinamo gasesk scz alcv nu au ce sa mai lasa comentarile k dupa 30 de minute abaia mai stateau in ghete:)):))

Lasă un răspuns

Back to top button