Liga IV

Gânduri de promovare la Orleşti?

* „Avem ambiţia de a face saltul în Liga a III-a, dar ne va fi foarte greu”, spune delegatul Voinţei, Nicon Diaconeasa

Voinţa continuă să uimească în Liga a IV-a. Beneficiind de valoarea jucătorilor aduşi „la pachet” de la Drăgăşani, echipa primarului Constantin Cârstina face o cursă extraordinară în eşalonul de elită al fotbalului judeţean. După şase etape, Voinţa are maxim de puncte şi stă în coasta celor de la Damila Măciuca. Dacă niciuna dintre cele două grupări nu se va încurca în etapele 7 şi 8, atunci întâlnirea directă din etapa a 9-a, care se va juca la Măciuca, ar urma să stabilească echipa mai valoroasă.
Chiar dacă în acest moment nimeni nu-i prea ia în serios, orleştenii şi-au pus în gând să câştige campionatul judeţean şi să facă ulterior saltul în eşalonul superior. „Avem ambiţia de a promova, dar ne va fi foarte greu, Damila este o rivală puternică, însă un lucru e cert: în meciul direct vom juca la victorie!”, a susţinut reprezentantul Voinţei, Nicon Diaconeasa. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button