Editorial

Gaiţă vs Mangalagiu

Azi după amiază, la baza sportivă „Oltchim” are loc derby-ul judeţean al Ligii a III-a între FC Oltchim Rm.Vâlcea, antrenată de Costel Gaiţă şi Damila Măciuca, antrenată de Gabi Mangalagiu. Este de fapt prima confruntare directă în Liga a III-a între cei doi foşti componenţi ai Chimiei Rm.Vâlcea.
Veniţi la Vâlcea în timpul campionatului 1985-1986 din două colţuri diferite ale ţării, unul din Oltenia de vest, din Cujmirul severinean (Gaiţă), celălalt din Moldova, de la poalele Munţilor Berzunţi, din Dărmăneşti (Mangalagiu), cei doi au jucat împreună aproape 10 ani la clubul de legendă al fotbalului vâlcean, Costel Gaiţă ca fundaş şi mijlocaş, iar Gabi Mangalagiu ca vârf de atac. Între cei doi s-a înfiripat o frumoasă prietenie întrucât au fost coechipieri pe dreptunghiul verde al gazonului, dar şi colegi de cameră în numeroasele cantonamente.
Astăzi cei doi vor fi pentru 90 de minute „duşmani” întrucât fiecare doreşte pentru echipa lui cele trei puncte puse în joc. Din păcate pentru Costel Gaiţă în meciul din această după amiază nu va putea folosi foarte mulţi jucători: Tomescu şi Răcăreanu suspendaţi, Muşuroaia accidentat la ultimul meci, iar Preda, Nania şi Smeadă indisponibili de mai mult timp. Va fi obligat astfel să încropească un „unsprezece” care să facă faţă unei echipe Damila Măciuca aflată în plutonul fruntaş al seriei a IV-a din Liga a III-a, cu un lot net superior numeric şi valoric.
În meciul de astăzi se vor întâlni două dintre cele mai tinere echipe din fotbalul naţional, cu o medie de vârstă în jurul a 20-22 ani (asta în funcţie de statutul de titular sau rezervă al celor doi „bătrâni” din cele două echipe: Vlădoi la FC Oltchim şi Rădoi la Damila). Vor fi în teren sau pe bancă la FC Oltchim: Radu Popescu (născut 1990), Andrei Onofrei (1991), Bogdan Fuiorea (1990), Cătălin Borţa (1992), Grigore Ceapă (1992), Andrei Dănuleţ (1990), Constantin Bărzăgeanu (1994), Andrei Piron (1994), iar la Damila: Dragoş Geantă (1992), Daniel Iancu (1992), Adrian Codin (1992), Bogdan Mihăilă (1990), Bogdan Geantă (1991), Jean Mosor (1992). Asta numindu-i doar pe cei ce sunt vâlceni get-beget, pentru că mai sunt (la Damila mai ales) şi alţi tineri jucători veniţi din zona Olteniei sau a Argeşului: Daniel Grecu, Cosmin Mocanu, Florin Ciocan, Ionuţ Bucuroaia, Ionuţ Jianu, Florin Marcu.
Probabil că în tribună pentru a-i urmări pe foştii juniori vâlceni vor fi şi cei care i-au crescut cu multă muncă, pasiune şi răbdare: Dan Zguroiu, Marian Diaconescu, Cristi Lazăr, Ion Lazăr, Lucian Catargiu, Viorel Ciofîcă, Dumitru Teleşpan, Cristi Bora, Lucian Giurcă şi se vor bucura sau întrista la realizările sau greşelile lor din timpul meciului. Din spaţiul tehnic al celor două bănci de rezervă îi vor „biciui” verbal ceilalţi doi tehnicieni cu merite în creşterea şi promovarea lor ca fotbalişti, Gaiţă şi Mangalagiu.
Care dintre cei doi va ieşi câştigător vom afla în jurul orei 17.00.

Dan Săraru

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button