Fosta şcoală din Scăueni (Berislăveşti) va fi transformată în cămin cultural
Comuna Berislăveşti este un adevărat şantier. Se lucrează pe mai multe planuri, la drumuri, cele două grdiniţe şi alte obiective. Primarul Nicolae Popescu îşi doreşte ca în câteva luni să încheie investiţiile aflate în derulare. Are şi altele în plan, pentru perioada imediat următoare. ”Am făcut toate formalităţile pentru reconfigurarea şcolii vechi din Scăueni. Am preluat-o de la Inspectoratul Școlar şi o transformăm în cămin cultural. Școala nu mai era funcţională pentru că nu mai erau copii. Toţi s-au mutat la şcoala din centru şi atunci am decis să dăm o altă utilitate clădirii. Investiţia va fi realizată cu bani din bugetul local”, a anunţat primarul din Berislăveşti. Mai are şi alte noutăţi, referitoare îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale localnicilor, pe care le va fce cunoscute în perioada următoare, însă până atunci a venit în faţa locuitorilor din Berislăveşti cu un mesaj de actualitate sau mai degrabă cu o rugăminte pentru locuitorii din Berislăveşti. ”Vă rog să respectaţi toate recomandările, transformate sau nu în ordine, pe care media le tot difuzează. Vă rog să nu-i priviţi cu teamă şi cu scepticism pe cei care se întorc din străinătate. Sunt prietenii şi rudele noastre. E normal să se întoarcă acasă. Vă rog să aveţi încredere pentru că toţi sunt oameni conştienţi şi vor sta în autoizolare timp de 14 zile. Pentru informare, deoarece este normal să ştiţi şi dumneavostră aceste lucruri, în comuna Berislăveşti avem în prezent 16 persoane în autoizolare, iar în cursul zilei urmează să mai ajungă alte trei”, a transmis luni, 30 martie, primarul Nicolae Popescu. (S.S.)