Diverse

Florin Costea şi Ada Nechita s-au distrat de Revelion la Predeal

Florin_Costea-Ada_Nechita* fotbalistul Stelei a declarat că el şi iubita sa nu-şi fac planuri de căsătorie pentru 2012, convinşi fiind că totul va veni de la sine, la momentul potrivit

După un Crăciun petrecut în familie, cuplul-vedetă al sportului vâlcean, Florin Costea – Adriana Nechita, s-a mutat în Sala Sporturilor „Traian” din Rm. Vâlcea. Ada a jucat, iar Florin şi-a luat în serios rolul de suporter înfocat al grupării chimiste. După Memorialul „Constantin Tită”, cei doi sportivi şi-au făcut bagajele şi împreună cu câţiva prieteni au plecat spre munte, pentru a lua parte la o petrecere de pomină. N-au plecat din ţară de Revelion. Florin Costea, jucătorul Stelei şi Adriana Nechita, handbalista de la Oltchim, au ales să-şi petreacă noaptea dintre ani pe valea Prahovei, la Predeal, staţiune aleasă de majoritatea românilor, iubitori ai sporturilor de iarnă şi al petrecerilor tradiţionale. „Crăciunul l-am petrecut acasă, cu familia, iar Revelionul l-am făcut la Predeal, cu prietena mea, Adriana Nechita, şi cu nişte amici”, ne-a informat Florin Costea. Conform celor apărute în „tabloide” la sfârşitul lui 2011, şi mezinul din familia Costea, Mihai, a ales să-şi petreacă Revelionul tot la Predeal, alături de iubita sa, Daniela Crudu. Altfel, în ultimele zile ale lui 2011, Florin Costea a vorbit, în exclusivitate pentru ziarul Arena, şi despre relaţia sa cu handbalista Adriana Nechita. „Handbalul cu fotbalul se împacă foarte bine în cazul meu şi al Adei. Avem o relaţie frumoasă, ne înţelegem foarte bine şi sper să fie aşa şi în continuare”, a spus Florin, care a lăsat să se înţeleagă şi faptul că, în cazul său, încă nu sună clopotele pentru o căsătorie în 2012. „Nu ne-am făcut planuri, neapărat, pentru o căsătorie în 2012. Important este că ne înţelegem bine şi asta va veni, zic eu, cu timpul. Totul trebuie să vină de la sine într-o relaţie. Iar cum au venit toate de la sine până acum, probabil va veni momentul când ne vom gândi să facem şi acest pas în relaţia noastră”, a precizat atacantul stelei.

„Sper ca 2012 să fie cel mai bun an al meu, de până acum, din carieră”

Florin Costea a mai spus că-şi doreşte ca anul 2012 să fie cel mai bun al său de până acum, pe plan sportiv. „Anul 2011 nu a fost nici prost, dar nici bun pentru mine. Nu ştiu dacă mă aşteptam, neapărat, la mai mult. Am venit după acea accidentare gravă şi am încercat să mă reacomodez la efort, să revin treptat la forma fizică de dinainte de operaţie. Deşi nu sunt încă sută la sută apt din punct de vedere fizic, sper ca 2012 să fie cel mai bun an al meu, de până acum, din carieră. Aştept să înceapă pregătirile, să depăşesc această perioadă grea de după accidentare şi să am evoluţii bune în retur”, a spus fotbalistul Stelei.

„Mă simt bine la Steaua!”

Atacantul formaţiei „roş-albastre” a mai precizat că ideea că el nu s-ar fi adaptat la Steaua şi că nu ar fi agreat de colectiv nu este reală: „Mă simt bine la Steaua, din partea mea nu e nicio problemă. Au apărut multe materiale prin ziare şi la televizor despre mine, dar a fost vorba doar despre nişte exagerări de presă, pe care am încercat să nu le iau în seamă”. Despre viitorul său la gruparea patronată de Gigi Becali nu oferă prea multe detalii. „Nu ştiu dacă vom rămâne trei vâlceni la Steaua. Nu poţi să ştii niciodată în viaţă ce îţi rezervă viitorul. Vom vedea ce va fi! Asta nu înseamnă că mă gândesc să plec. Eu aştept acum doar să treacă această perioadă de pauză, să-mi reiau activitatea şi să redevin sută la sută apt pentru joc din toate punctele de vedere”, a mai punctat Florin Costea.

„Ca orice vâlcean, mi-aş dori şi eu o echipă din judeţ în Liga I”

Fotbalistul din curtea Stelei a avut un mesaj şi pentru microbiştii vâlceni. „Ca orice vâlcean, mi-aş dori şi eu să avem o echipă în Liga I. Urmăresc mereu parcursul CSM-ului. Din păcate, echipa se află acum la retrogradare. Sper să depăşească momentul greu şi să rămână în Divizia B, pentru moment. Aş mai vrea să transmit iubitorilor fotbalului din judeţ, acum, la început de 2012, un sincer şi călduros «La mulţi ani!». Să aveţi un an nou cât mai bun şi să fiţi alături de sport”, a încheiat Florin Costea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button