Liga IV

FC Păușești Otăsău a câștigat fără emoții partida cu Mateești. Ce așteptări are primarul vizavi de data de 3 decembrie?

FC Păușești Otăsău rămâne în ”plasa” primelor clasate, Sparta, SCM și Chimia. Formația pregătită de Robert Olaru nu a pierdut în acest sezon. Are și o restanță, care, dacă s-ar juca acum și ar câștiga-o, ar ajunge la egalitate de puncte cu echipele de pe locurile 1 și locul 2.

Sâmbătă, 1 octombrie, Marian Filipoiu și colegii săi s-au impus fără emoții, cu scorul de 6-1, în fața echipei din Mateești. A fost 4-1 la pauză. Fundașul Radu Mocioacă, la fel ca și fratele său, Vlad, în meciul Flacărei, din Liga a III-a, de la Călimănești, a înscris cu capul. S-a întâmplat în debutul partidei, în minutul 2. În minutul 10, era deja 2-0. Tilioiu a șutat, iar portarul oaspeților a scăpat mingea printre picioare. Juniorul Rareș Cristescu (2005) a mărit diferența la 3, iar Tilioiu și-a trecut în cont dubla. 4-1 a fost scorul pauzei. În minutul 43, Ilie Dumitru a înscris pentru Mateești.

FCPO a menajat în această partidă câțiva jucători. Sică Bălțățeanu, Urucu, Despoiu, de exemplu, au intrat în partea secundă. Urucu (Andrei Daniel) a și marcat. A mai înscris, în ultimele 45 de minute, și Ionuț Aldescu.

Rezultatele și prestația echipei îi dau încredere primarului Cătălin Avan, care își vede jucătorii capabili să obțină, ca un obiectiv intermediar, titlul de campioni de toamnă. ”Pe 3 decembrie suntem pe primul loc. Avem patru meciuri grele. Dacă trecem de ele cu bine, vor fi campioni de toamnă”, crede Cătălin Avan. Se referă, probabil, la confruntările cu SCM, Chimia, Mădulari și Băbeni. Până la finalul turului mai sunt multe runde de jucat. FC Păușești Otăsău are un derby în etapa viitoare. Dacă vor câștiga, Andrei Fistogeanu & Co. se vor putea bucura de o primă importantă. Și în caz de egalitate vor fi recompensați financiar. Primarul și sponsorii vor trebui să facă eforturi susținute pentru a-și respecta promisiunile.

 

Articole Similare

Back to top button