Social

Familii evacuate la Cherăşti (Roşiile), din cauza unei alunecări de teren

Săptămâna trecută, mai multe gospodării din satul Cherăşti, comuna Roşiile, au fost grav afectate de o alunecare de teren. Primarul Dumitru Constantin şi colegii săi din administraţia publică locală au sărit în ajutorul persoanelor sinistrate şi au semnalat situaţia la judeţ. Astfel că, vineri, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Vâlcea, întruniţi în şedinţă extraordinară, la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, au aprobat Hotărârea nr. 46 şi au iniţiat demersurile necesare pentru sprijinirea familiilor respective. Prin decizia Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă – Roşiile, din zona cu pricina, au fost evacuate în regim de urgenţă familiile Stanciu (Valerian) şi (Florican) Nicolae, împreună cu bunurile şi animalele deţinute de acestea. De asemenea, au fost mutate bunurile materiale din alte două gospodării (nefuncţionale), aparţinând moştenitorilor defuncţilor Stanciu Lucreţia şi Stanciu Vasile. Tot vineri, CJSU Vâlcea au aprobat şi Hotărârea nr. 47, care se referă la caracterul de „extremă urgenţă” a executării lucrărilor de punere în siguranţă a platformei DN 67, la kilometrul 154+800 (Tomşani), zonă în care o altă alunecare de teren a declanşat deplasarea casetelor din beton componente ale unui pod ce asigură scurgerea apelor pe sub drum.

Articole Similare

Back to top button