Politica

Eugen Neaţă va reprezenta Vâlcea în Parlamentul României şi în următorii patru ani

”Vâlcenii au decis ca Partidul Social Democrat să trimită în Parlamentul României trei deputaţi şi un senator. Mă număr printre ei şi mulţumesc tuturor celor care şi-au făcut timp şi curaj pentru a participa la acest scrutin desfăşurat în condiţii extrem de neobişnuite. (…). Am avut bucuria să reprezint judeţul nostru în Parlamentul României şi în ultimii patru ani şi să iniţiez acolo foarte multe legi şi amendamente, multe dintre ele inspirate de oameni şi toate dedicate unei vieţi mai bune. Sunt convins că şi în următorul mandat voi primi de la dumneavoastră sugestii în acest sens. Pentru mine a fi deputat înseamnă a munci în folosul oamenilor, al judeţului şi al ţării în care trăim. Mă pregătesc să iniţiez noi legi şi amendamente care să ne îmbunătăţească viaţa şi să ajute la modernizarea României. Mulţumesc încă o dată celor care m-au însoţit şi m-au sprijinit în această campanie câştigătoare şi vâlcenilor, în special, pentru votul lor generos”, a transmis deputatul Eugen Neaţă, după confirmarea că va continua să reprezinte Vâlcea în Parlamentul României şi în următorii patru ani.

Articole Similare

Back to top button