Liga II

Eugen Catrinoiu s-a calificat cu grupa de juniori D la turneul zonal

Grupa de fotbalişti născuţi în anul 1998, de la CSM Rm. Vâlcea, a făcut legea în campionatul judeţean, obţinând 14 victorii din tot atâtea meciuri disputate şi un golaveraj impresionant: 97 de goluri înscrise şi doar 5 încasate. Ca urmare a acestui parcurs extraordinar, puştii din Zăvoi, antrenaţi de Eugen Catrinou, vor participa la turneul zonal de juniori D, alături de cluburi cu renume în sportul-rege, precum Şcoala de Fotbal „Gică Popescu”, Pandurii Tg. Jiu sau Drobeta Turnu Severin. Competiţia se va desfăşura în intervalul 13-17 iunie, la Craiova, iar echipa care se va clasa pe primul loc va obţine dreptul de a participa în faza naţională, acolo unde va lupta contra celor mai puternice cluburi din ţară. „Am o echipă de copii foarte talentaţi, în care am încredere că va reuşi să învingă totul la Craiova, pentru a merge la departe. În lotul echipei CSM Rm. Vâlcea, se regăsesc şi trei jucători din oraşul Brezoi, doi din Govora şi unul din Ioneşti”, ne-a declarat antrenorul Eugen Catrinoiu. Lotul care va face deplasarea în Bănie este alcătuit din următorii fotbalişti: portari – Rareş Sporea şi Dragoş Gâlice; fundaşi – Eduard Pleşa, Alexandru Lala (fiul fotbalistului Ion Lala, un elev eminent, cu multe participări la olimpiadele naţionale şcolare), Teodor Nicuţ, David Deaconescu, Eduard Prundaru; mijlocaşi – Marian Roşianu, Radu Rus, Bogdan Ţoiu, Andrei Mârţoi, Cosmin Bălăşoiu, Raul Horumbă, Cătălin Piţoiu; atacanţi – Robert Tănăsescu, Sebastian Tiţoiu, Adrian Tilioiu şi Daniel Bardac. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button