Diverse

Elevul lui „Gicu” Deaconescu, Ştefan Cioran, a semnat cu Academica Clinceni

„Şcoala” vâlceană a dat, în ultimii ani, mulţi jucători fotbalului mare. Marian Deaconescu se numără printre cei mai buni şlefuitori de talente din judeţul nostru. La FC Oltchim, acesta a avut două generaţii bune de fotbalişti, care au reuşit, după terminarea junioratului, să facă pasul spre un nivel superior. Poate cel mai talentat dintre aceştia a fost portarul Alin Bucuroiu, care, în urmă cu mai bine de zece ani, pe când avea doar 16 ani, a ajuns în Serie A, la Udinesse. De asemenea, sub comanda lui Gicu Deaconescu s-au mai aflat Radu Bîrzan şi Florin Borţa, fotbalişti care au debutat în Liga I în tricoul Universităţii Craiova. Deaconescu i-a mai avut în subordine pe Ceapă, Dani Iancu, Răcăreanu şi Vasile – jucător care a evoluat ani buni în Liga a II-a, pe Victor Dican, care va juca pentru CSO Cugir, în Liga a III-a. De asemenea, a mai contribuit la formarea lui Ştefan Cioran, un tânăr din generaţia 2001, care, zilele trecute, a semnat cu Academica Clinceni, pentru care va evolua, deocamdată, în campionatul de juniori republicani. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button