Diverse

Elevii lui Narcis Enăchescu se pregătesc pentru Memorialul „Gheorghe Ene”

Hidroelectra a reuşit să se califice la turneul zonal cu ambele grupe cu care a participat la competiţiile destinate fotbalului în sală. Juniorii pregătiţi de Emil Popescu au reuşit să se evidenţieze la Memorialul „Gheorghe Ola”, iar cei antrenaţi de Narcis Enăchescu şi-au demonstrat supremaţia la Memorialul „Gheorghe Ene”. Dacă elevii lui Popescu au trecut deja şi de faza zonală, micuţii fotbalişti de la grupa de 2003 de la ASA Hidroelectra vor lupta pentru un loc la turneul final abia la sfârşitul acestei săptămâni. Ei vor intra în competiţie vineri, 2 decembrie. Fac parte din zona a VI-a, ale cărei jocuri sunt programate să se desfăşoare în Sala Sporturilor din Piteşti. Fotbaliştii de la Hidro se vor duela pentru a-şi demonstra valoarea, în primă fază cu CS Kinder Târgovişte (meciul are loc vineri, 2 decembrie, de la ora 10.00) şi CSŞ Slatina (partida este programată să se desfăşoare tot vineri, 2 decembrie, dar de la ora 16.00). Dacă vor reuşi să câştige grupa, vor juca finala cu echipa care va triumfa în cealaltă serie, din care fac parte CS Atletico Roşiorii de Vede, FC Dani Coman Piteşti şi AS Primavera Tg. Jiu. Câştigătoarea turneului zonal, ce se va decide sâmbătă, 3 decembrie, se va lupta pentru medalii la turneul final al Memorialului „Gheorghe Ene”, care va reuni la start opt echipe, ce se vor juca pentru câştigarea trofeului până la finele acestui an.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button