Liga III

Elevii lui Gabriel Mangalagiu vor disputa amicalul cu Juventus Bucureşti săptămâna viitoare

* oficialii echipei CS Şirineasa au mai bătut deja în cuie alte două jocuri de pregătire: cu Unirea Bascov (sâmbătă, 11 februarie) şi Atletic Bradu (miercuri, 15 februarie)

Pe lângă partida cu CS Podari, care va avea loc sâmbătă, 28 ianuarie, oficialii echipei vâlcene au mai bătut deja în cuie până în acest moment alte meciuri de pregătire. Printre acestea se numără şi amicalul de gală cu lidera Ligii a II-a, Juventus Bucureşti, care se va afla de miercuri, 25 ianuarie, în cantonament la Băile Govora. „E ceva inedit să începem jocurile de pregătire direct cu o echipă de Liga a III-a, ne-am fi dorit una din judeţ pentru primul meci amical, dar n-am găsit niciun adversar disponibil, pentru că nicio altă echipă din Vâlcea nu şi-a reluat antrenamentele. Zilele acestea, vom stabili exact şi când va avea loc meciul cu Juventus Bucureşti. Trupa din Capitală se va afla de miercuri, 25 ianuarie, în cantonament la Băile Govora, acolo unde va rămâne până pe 5 februarie. Probabil că partida cu Juventus va avea loc marţea sau miercurea viitoare, la Şirineasa”, ne-a precizat managerul general de la CS Şirineasa, Mădălin Dobre.
În plus faţă de meciurile amicale cu CS Podari şi Juventus Bucureşti, conducătorii de la CS Şirineasa au mai fixat partide de pregătire cu două formaţii argeşene, Unirea Bascov (sâmbătă, 11 februarie) şi Atletic Bradu (miercuri, 15 februarie), ambele urmând a avea loc, de asemenea, pe stadionul din comuna administrată de primarul Ion Streinu. Unirea Bascov e lidera incontestabilă a Ligii a IV-a din judeţul Argeş, fiind neînvinsă în primele 15 etape ale sezonului, când a adunat 14 victorii şi o remiză, care i-au asigurat un avantaj consistent, de 9 puncte, faţă de ocupanta poziţiei secunde, Atletic Bradu II. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button